Durere fără margini!Mii de oameni, la Cenei, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Mario


Localitatea Cenei a devenit astăzi locul unei impresionante demonstrații de solidaritate, după ce mii de oameni s-au adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Mario, tânărul ucis cu cruzime în urmă cu câteva zile, într-un caz care a șocat România.
Încă de la primele ore ale zilei, satul a fost împânzit de oameni veniți din Cenei, din localitățile învecinate și din Timișoara.
O coloană impresionantă de motocicliști, sosiți din tot județul Timiș, s-a alăturat cortegiului funerar, în semn de respect și solidaritate față de familia îndurerată.
Motoarele au fost oprite, iar liniștea a fost apăsătoare în momentul în care sicriul a fost scos din casă.
La fața locului au fost mobilizate forțe de ordine pentru asigurarea desfășurării în siguranță a evenimentului, în condițiile în care numărul participanților a fost unul foarte mare.
Oameni de toate vârstele, mulți cu lacrimi în ochi, au venit să își ia rămas-bun de la copilul care și-a pierdut viața mult prea devreme.
Un moment deosebit de dureros a fost prezența tatălui lui Mario, care se află în Penitenciarul Timișoara, unde execută o pedeapsă privativă de libertate.
Acesta a fost scos special din detenție și adus sub escortă pentru a putea participa la înmormântarea fiului său. Bărbatul a fost surprins în lacrimi, urlând de durere, sprijinit de rude și apropiați, în momentul în care a intrat în capela în care era depus fiul său.
Cazul lui Mario a stârnit un val de emoție și revoltă la nivelul întregii țări, iar ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc crima. Până la aflarea adevărului și la tragerea la răspundere a celor vinovați, comunitatea a ales astăzi să vorbească printr-un singur gest: prezență, liniște și respect pentru un copil care nu a mai apucat să-și trăiască viața.




