Cod galben de furtuni în vestul și sud-vestul țării.
Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben, valabilă din seara zilei de 30 august, ora 23:00, până pe 31 august, ora 10:00.
În acest interval, Banatul, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei vor fi afectate de instabilitate atmosferică accentuat, cu:
averse torențiale,
descărcări electrice,
rafale de vânt ce pot atinge 50 – 70 km/h,
posibile vijelii și grindină.
Cantitățile de apă pot ajunge la 20 – 30 l/mp, iar izolat chiar peste 40 l/mp, în special în zonele de deal și munte.
Județele vizate de avertizare sunt: Alba, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Sibiu, Timiș și Vâlcea.
Specialiștii atrag atenția că fenomenele prognozate se pot produce pe intervale scurte de timp, motiv pentru care populația este sfătuită să evite deplasările în aer liber în timpul furtunilor și să se adăpostească în locuri sigure.