Ce mai furătinerii de prin magazine?

Posted on dec. 29 2014 - 12:12pm by petre

Doi tineri, ambii de 21 de ani, au fost surprinși  de agenții de pazăa douăsocietăți comerciale, dupăce au trecut de casa de marcat cu mai multe produse neachitate. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru furt.

Pentru a preveni comiterea furturilor din societăți comerciale, polițiștii fac câteva recomandări.

Polițiștii Secției 5 Timișoara efectueazăcercetări fațăde un tînăr de 21 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 21.30, cel în cauzăa fost reținut de agenții de pazăai unei societăți situate în incinta unui complex comercial din Timișoara, fiind depistat dupăce a trecut de casa de marcat având asupra sa mai multe produse (cuțite de bucătărie) a căror valoare nu a fost achitată.

Prejudiciul în valoare de aproape 450 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate reprezentanților societății comerciale.

~
La data de 28 decembrie a.c., în jurul orei 13.50, un alt tînăr de 21 de ani a fost reținut de agenții de pazăai unei societăți comerciale din Timișoara, fiind depistat dupăce a trecut de casa de marcat având asupra sa mai multe produse cosmetice a căror valoarea nu a fost achitată.

Tînărul a fost condus la sediul Secției 4 Poliție Timișoara, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Prejudiciul în valoare de peste 800 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate reprezentanților societății comerciale.

Înambele cazuri, polițiștii continuăcercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DIN SOCIETĂÅ¢I COMERCIALE, POLIÅ¢IȘTII RECOMANDĂ:

Montarea de sisteme de pazăși alarmare este esențială. Înlimita posibilităților, asigurați pazăși pe timp de noapte în magazine sau apelați la serviciile firmelor de profil!

Instruiți-văpersonalul! Angajații trebuie săcunoascăregulile de bazăale meseriei de comerciant – modul de păstrare a valorilor monetare, vigilențăîn relațiile cu publicul etc..

Aranjați vitrinele cu bunuri fărăvaloare (ex: carcase goale de casete audio-video, CD etc.), echipament electronic cu componente scoase!

Dacăvăprezentați produsele în vitrine (tejghele) din sticlă, acestea trebuie săfie fixate astfel încât sănu poatăfi deplasate, scoase sau împinse. De asemenea, încuietorile săfie de bunăcalitate și accesul la chei săfie controlat.

Obiectele de mare valoare pot fi protejate și prin scoaterea acestora pe timpul nopții din vitrine și păstrarea lor într-un seif sau în alt loc bine asigurat.

Casele de bani de bunăcalitate pot proteja banii lichizi și obiectele de mare valoare pe timpul nopții, dar trebuie amplasate cât mai discret posibil, accesul la ele săfie cât mai greoi.

Depuneți  zilnic, la instituțiile financiare, la încheierea programului, sumele acumulate, dar schimbați-văpermanent traseul pe care îl parcurgeți spre bancăși ora de părăsire a magazinului!

Camerele de luat vederi cu circuit închis pot fi de mare ajutor la detectarea și identificarea infractorilor.

Comments

comments

About the Author