Atenție! Lucrări la sistemul de alimentare cu apă în Timișoara și Timiș

Posted on aug. 3 2023 - 2:12pm by petre

Vineri, 4 august, între orele 8-16, la intersecția străzilor Ioachim Miloia și Gavril Muzicescu se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „Contractul de execuție rețele apă și canalizare Timișoara Sud – lot 2”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Mureș (între Constantin Brâncoveanu și Traian Vuia), Ioachim Miloia, Panselelor, Traian Vuia, Victor Vâlcovici, Simion Mangiuca, Arcidava, Ion Sârbu, Gavril Muzicescu (între Constantin Brâncoveanu și Traian Vuia), în timp ce presiunea va fi redusă pe Mareșal Alexandru Averescu (între Constantin Brâncoveanu și Ulpia Traiana).

Tot vineri, între orele 12-14 se va opri apa în Racovița, Hitiaș și Ficătar pentru lucrări în cadrul POIM.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

 

Comments

comments

About the Author