ATENȚIE! Încep vijeliile, grindina și ploile torențiale

Posted on iun. 15 2019 - 9:30am by petre

Meteorologii au emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de ploi torenţiale, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crişana, Maramureş şi la munte.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crişana, Maramureş şi la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată.
Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.

Avertizarea este valabilă până sâmbătă, la ora 23.00.

 

La Timișoara și în zona Banatului, instabilitatea atmosferică se va manifesta abia de duminică după amiază,  până joi, fiind posibile ploi torențiale cu descărcări electrice.

Comments

comments

About the Author