Razboiul dintre Regatul României si Ungaria a început in noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919 cand Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui si garzile rosii maghiare au atacat în mod ticălos la Ciucea si Tigani posturile inaintate ale armatei romane. Contraofensiva romana a atins in patru zile zona Muntilor Apuseni si apoi linia raului Tisa.
La Oradea romani, unguri, germani si slovaci “intampina pe romani cu flori si cu strigate de bucurie, scoase in limba lor„, scria Nicolae Iorga, pentru ca i-au salvat de bolsevici. La 30 aprilie si 1 mai, trupele romane au ajuns la Tisa pe intreaga lungime a frontului, reusind sa faca jonctiunea cu trupele cehoslovace in zona Csap-Munkacs.
După1 Decembrie 1918, Ungaria s-a folosit de intrigi, dezinformări și calomnii împotriva guvernului și poporului român. S-a adresat marilor puteri, inclusiv SUA, cerând fie de acord cu Unirea, se fac toate presiunile posibile. A fost folosit întregul arsenal de cunoștințe și prieteni, s-a apelat la generali din celelalte țări aliate, dintre care unii aveau diferite grade de rudenie sau relații cu o serie de familii maghiare bogate. “Ungaria grofilor și a șovinilor… se așazădisperat de-a curmezișul drumului nostru – atăta Constantin Kirițescu – întrucât oligarhia ungară a fost deprinsă de secole să domine și să exploateze popoarele conlocuitoare„. Drept urmare, Ungaria nu cedează nici după ce Armata română depășește, pe baza acordului stabilit de aliați, aliniamentul Mureșului. Ea a mobilizat noi forțe și trece la acțiuni fățișe împotriva tânărului stat național unitar român, abia constituit. Vor avea loc în a doua decadă a lunii aprilie 1919 luptele din Apuseni, ca urmare a pătrunderii trupelor ungare pe teritoriul nostru.
La 24 decembrie 1918 trupele române au intrat în Cluj, în milocul manifestărilor grandioase de entuziasm și bucurie ale populației românești. Contemporani ai evenimentelor ne spun că populația plângea de bucuria marelui eveniment.
Istoricul Constantin Kirițescu ne-a lăsat despre acest episod, spre reflecție, următoarele rânduri: “Pe clădirile și monumentele Clujului fâlfâia mândru acum tricolorul românesc vestind începutul unui nou capitol de istorie. Vechiul oraș trecea sub stăpânirea legitimilor lui stăpânitori, urmașii legiunilor romane care aci, în străvechea Napoca, întemeiază drepturile civilizației latine și ale puterii române„.
Lupte grele s-au dat în zonele Sebiș, Beiuș, Ciucea și în alte localități. Deși aliații au făcut presiuni asupra guvernului ungar, Ungaria nu a respectat linia stabilită de aliați prin Tratatul din 17 august 1916 (aproape de Tisa) pe care Statul român, pe bună dreptate o invoca drept granița firescă, legitimă, așa cum a rămas până azi în conștiința românilor prin versurile lui Eminescu: “De la Nistru pân la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a„.
Vor continua să lupte pentru eliberarea teritoriului național, Armata română ieșind dincolo de linia marilor orașe Arad, Oradea, Carei, Satu Mare. Dar patimile maghiarilor nu puteau fi oprite nici aici, deși românii doreau pace, astfel că luptele au continuat până la alungarea dușmanului dincolo de Tisa.
Între timp, în Ungaria s-au petrecut evenimente cu puternice implicații asupra viitoarelor structuri politice ale statului.
La 10 noiembrie 1918 s-a constituit partidul lui Bela Kun, de esență comunistă, lucru salutat cu mult entuziasm la Moscova. La 21 martie 1919 Bela Kun a declarat republica Sovietică Ungară și s-a trecut la mobilizarea a noi forțe, respectiv 80.000 de oameni, pentru a distruge Armata română și a recupera Ardealul, contând pe o acțiune a Rusiei bolșevice asupra Bucovinei și Basarabiei, România putând fi astfel strânsăca într-un clește.
Numai că lucrurile nu s-au întâmplat așa. Armata română- comandată de generalul Prezan, ministrul de război, avându-l ca șef al Biroului Operații pe colonelul Ion Antonescu, având în compunere Diviziile 6 și 7 Infanterie, Diviziile 1 și 2 Cavalerie, Divizia 2 Vînători, Diviziile 16, 18, 20, 21 și 22 ardelene, Brigăzile 4 și 5 Roșiori și alte unități comandate de bravii generali Moșoiu, Mărdărescu, Constantinide, Holban, Obogeanu, Olteanu, Lecca, de coloneii Tomoroveanu, Dragu, Papp, Rascoviceanu, Ioan și alte sute de bravi ofițeri – va trece la apărarea actului Marii Uniri.
Ofensiva ungară a fost declanșată pe 17 iulie 1919, Trupele române au rezistat cu succes pe malul stâng al Tisei oprind ofensiva de circa 2-3 zile, iar în următoarele șase zile au trecut la ofensiva generală pe direcțiile: Tokay-Miskolcz, Szolnok-Budapesta și Szentes-Budapesta. Trupele ungare, surprinse au intrat în derutătotală și dezorganizare completă,
OCUPAREA BUDAPESTEI
Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în august 1919 existăunele dezbateri pînăîn ziua de astăzi. Cînd a fost ocupată Budapesta, la 3 sau la 4 august 1919? Pînă în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deși o unitate a armatei române pătrunsese deja în oraș încădin ziua precedentă, nerespectînd dispozițiile generalului. Această faptă apare și în lucrarea lui Constantin Kirițescu, una dintre cele mai complete relatări ale războiului nostru dintre 1916 -1919. De aceea, publicăm aici memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în Budapesta, în 3 august 1919.
Memoriu asupra operațiunilor Brigadei a IV-a Roșiori, de la 31 Iulie – 3 August 1919, data intrării în Budapesta
Prin ordinul general de operațiuni din 30 Iulie, Brigada a IV-a a intrat în compunerea Diviziei II-a cavalerie, prevăzîndu-se, după trecerea Tisei, pentru fiecare brigadă, un sector separat, acela al Brigadei a IV Roșiori cu direcția generală Sud-Vest.
Instrucții verbale și scrise prevedeau și un rol principal al cavaleriei cu un caracter de oarecare independență, ca inamicul sa fie izbit în toate direcțiunile, întors, și să nu fie lăsat de-a se organiza, etc.
31 Iulie 1919
În amurgul zilei de 31 Iulie, brigada IV Roșiori termină trecerea la Tissa-Köre la 24, și ajunge la Psz. Hayzonghios, unde se găsește proprit escadronul de descoperire și un batalion de infanterie ce luptase cu inamicul pînă la ora 22.
Din propria inițiativă iau dispozițiuni de atac și la ora 3 dimineața brigada intră în cantonament la Pely.
1 August 1919
Se raportează situațiunea și la ora 9, fără a se a aștepta vreun ordin, din propria inițiativă, spre a nu se pierde timp, mă pun în marș în urmărirea inamicului. Ordinul de Operațiuni al Diviziei II (primit în marș) confirmă aprecierea justă a situațiunii de către brigadă.
Acțiunea de la Pely și urmărirea grăbită a brigadei IV a avut de efect punerea în derută a Diviziei VI roșie, care pe distanța de la Ianoshida pînă la Tapio Gyorgye de peste 15 km, pe dreapta și pe stînga drumului, aruncă din căruțe și abandonează cantități enorme de muniții de infanterie și artilerie precum și multe mitraliere, prin culturi.
În noaptea de 1 August se cantonează în Tapio Gyorgye, în contact cu grosul forțelor inamice de la Czegled.
După diferite informații și după discursul lui Bella-Kuhn ținut în Tapio, am dedus că moralul armatei roșii era cu totul slăbit și situațiunea guvernului zdruncinată.
2 August 1919
În cursul nopții mi se completează informațiile despre inamic, căse execută o retragere de la Abony spre Cyegled și de acolo o pregătire spre Buda-Pesta.
Încă de cu noapte încercuiesc inamicul cu recunoașteri de ofițeri, și fără a mai aștepta vreun ordin, din propria inițiativă, ghidat de ordinul general de la 30 Iulie, dau ordinul de operațiune pentru ziua de 2 August, prin care în zorii zilei, arunc două escadroane și apoi al 3-lea în spatele și flancul inamicului, iar cu grosul forțelor mă îndrept spre Sörek Psz, de unde aștept mersul operațiunilor.
În acest timp primesc ordinul de operațiune al Diviziei II cavalerie pentru 2 August care mă îndreaptă, prin Czegled, la Alberty.
Din judecarea situațiunii la fața locului, căci inamicul începuse retragerea, derog de la ordin și mă îndrept spre Tapio Szt. Marton la Alberty unde se interceptează capul coloanei inamice.
Pe șoseaua dintre Alberty și Czegled se fac peste 3000 de prizonieri și 4 baterii de diferite calibre, mai multe autocamioane și unul blindat.
Se poate deduce că dacă nu operam decît la primirea ordinelor și litera cum le primisem, pe lîngă că ar fi fost prea tîrziu, nu se obțineau rezultatele atît de hotărîtoare fără pierdere.
Pe cînd mă aflam în localitatea Alberty, pe la orele 14 sosește automobilul cu reprezentanții misiunii italiene la Buda-Pesta.
Aceștia arătîndu-și identitatea ne-au pus în vedere o adresă a Locotenent-colonelului Romanelli, președintele misiunii, către comandantul cavaleriei din această direcțiune, cu rugămintea de a opri aici înaintarea spre capitala Ungariei pînă la sosirea răspunsului Antantei, alăturată fiind și copia după telegrama noului guvern ungar către domnul Clemenceau.
Această împrejurare m-a pus în măsură să apreciez că situația la Buda-Pesta e disperată, căguvernul ungar nu mai poate face față împrejurărilor și că recurge la expediente.
Astfel o acțiune temerară și prin surprindere ar putea avea șanse de reușită cu efect hotărîtor în întrega Ungarie, armată și particulari, și apoi că pe acea direcție nu mai sunt alte trupe mai avansate ca ale noastre (brigada IV Roșiori).
Evident intervenția misiunii italiene nu am luat-o în serios, dar nu o puteam lăsa să plece înapoi și am crezut că trebuie să o trimitem Marelui Comandament, cu actele originale, arătînd și situațiunea că mă voi îndrepta spre Buda-Pesta, iar misiunea prin orice mijloc, să fie oprită.
Acest raport, din eroare, mi se pare, că l-am adresat Marelui Cartier General.
După expedierea misiunii împreună cu situațiunea, văzînd că, pînăla ora 15, nu primesc raportul situațiunei de la Czegled, căci nu era terminată, amîn înaintarea la Pesta și dau un ordin de operațiuni, prin care îndreptăm întreg regimentul 11 Roșiori la Czegled, iar cu Reg. 6 să se termine capturările pe tot lungul șoselei.
Din aceasta se poate deduce că, potrivit împrejurărilor, am renunțat a pleca la Buda-Pesta în acea seară.
Pe dată însă ce, în timpul nopții, am primit informații mai clare de la Reg. 11 de capitularea Corpului I armata roșie și a diviziilor de la Czegled dau ordinul de operațiuni pentru 3 august.
3 August 1919
În darea ordinului de operațiuni am fost ghidat de ordinul Diviziei II cavalerie care îmi făcea cunoscut că încă din data de 2 August sunt pus sub ordinele Diviziei VI-a.
Astfel, potrivit situației, am prevăzut ca Reg. 11 cu cinci escadroane, o secție de artilerie și două grupuri de de mitraliere să termine operațiunile la Czegled și spre Sud. Reg 6 să lase un escadron și două plutoane pentru paza prizonierilor și a întreg materialului de la Czegled la Alberty, iar cu restul de trei escadroane și două plutoane; o secție de artilerie și două grupe de mitraliere, sub conducerea mea directă, să mă îndrept spre Buda-Pesta.
Pe la orele 9 dimineața (3 August) cînd mișcarea se începea deja, primesc, la Alberty, ordinul Diviziei VI-a prin care se ordonă ca brigada IV să acționeze în direcția Czegled-Kecks-kemet pentru a termina încercuirea inamicului la Sud.
Fără cea mai mică ezitare și fără a-mi trece prin gînd că pot comite cea mai mică călcare de ordine, mențin ordinul de operațiune dat, punînd în vederea regimentului 11 a executa singur și în întregime, spre sud, ordinul Diviziei VI-a, pe care i-l alătur în original, aceasta din judecarea situațiunii reale.
Astfel dacă aș fi reversat mișcarea celor trei escadroane ale Reg. 6 Roșiori de la Vest (dinspre Buda-Pesta) la Est (spre Czegled) ale cărui elemente erau deja pornite, s-ar fi pierdut peste două ore, iar recunoașterile nu ar fi trebuit abandonate. Se ajungea la Kes-kemet, ce se găsea la 50 km Alberty prea tîrziu și Reg. 11 ar fi trebuit să opereze tot singur, căci învăluirea nu ar fi putut avea efect decît făcută cu repeziciune.
Mai mult, efectivele regimentelor brigadei IV Roșiori, 6 escadroane cu efectivul de 150 cai dădea o tărie Reg. 11 singur ca a unei brigăzi, avînd pe lîngă 2 tunuri și grupe de mitraliere. Apoi încă din ajun, cu acțiunea energică a numai 3 escadroane s-a influențat capitularea.
Corpul I Armată cu atît mai ușor ar fi fost capturat mai cu seamă că în rîndurile inamicului demoralizarea era acum mai mare.
Deci cu credința că execut o acțiune bine judecată și temerară cu riscul și sacrificiul însăși al persoanei mele, căci în tot timpul m-am aflat în capul coloanei, cere să execut nu numai ordinul, dar chiar mai mult.
Ajuns în înprejurimile orașului, la răspîntea Sarvasz-Cz, am surprins mai multe companii cu piramidele făcute și o baterie gata de tragere.
Pentru a nu pierde o clipă am impus celor peste 1000 de luptători inamici să se împrăștie imediat sub amenințarea de moarte și o patrulă a fost lăsată a scoate închizătorile de la arme și a demonta tunurile.
În urmă, am aflat că rolul celor două companii și al bateriei inamice era de a mă opri pînăla sosirea delegației guvernului și sub presiune, să renunț la înaintarea spre oraș.
Într-adevăr nu străbat decît vreun kilometru și sunt întîmpinat de o delegație de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să măroage a mă opri, avînd comunicări importante.
La rîndul meu i-am rugat să măscuze, dar sunt în timpul de trap și nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanță de în cătrei kilometri, și cînd am apreciat că am întrega capitalăî n bătaia tunului, am oprit.
Plouînd torențial, am intrat într-o locuință și am angajat următoarele tratative:
Delegația îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu și mă roagă a măretrage cu trupa.„
Am răspuns: – „Nu numai că nu măretrag, dar imediat voi intra în oraș și oprirea de înaintare nu o poate ordona decît Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; și în fața delegației dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra orașului (5000-6000 m)„, dupăcare adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decît ce privește detașamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, și dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.„ Delegația în fața mea comunică Guvernului la telefon hotărîrea.
Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegația a se duce la M.C.G. , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniștri.
Le-am făcut cunoscut căvoi veni chiar eu, fixîndu-le că dacă pînăl a orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez orașul!
Odată cu plecarea misiunii, am raportat și situația.
La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30, Venise și căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est – N-Est – Pesta.
Guvernul îmi comunică că așteaptă sosirea și a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos și că nu se poate schimba întru nimic hotărîrea mea.
Consiliul îmi face cunoscut căsituația este dificilă că populația e agitată, că 20.000 de lucrători armați se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraș, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române.
I-am asigurat să nu aibănici o teamă, că armata română va menține ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru și să îmi pună la dispoziție cazarma husarilor „Herzog Ioseph„ (acum „Lenin„) și care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspîndit zvonul cătoate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare).
Discuțiile prelungindu-se, le pun în vedere căarmata roșie întregăeste capitulată, orașul e încercuit de trupele noastre și catastrofa e inevitabilă.
O singură concesie ce le pot face este ca grosul forțelor mele (real nu avem nimic mai mult decît cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri și 2 grupuri de mitraliere) săf ie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraș sănu intre decît Brigada IV, deja sosităcu mine.
Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraș.
Consiliul cedează! Și la ora 20:00 (8 seara) un ofițer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa săintre în oraș!
La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraș și am luat cartier la hotelul „Dunapalota„ (Rietz) la care erau ofițeri italieni și francezi.
Alte tratative nu am făcut decît cele privitoare la detașamentul meu.
4 August 1919
A doua zi, 4 August, am fost rugat din nou pentru a scoate trupa din oraș. Le-am raspuns că sunt și rămîn, și în caz contrar, mă retrag la punctul inițial din ajun și încep operațiile de bombardament.
Pe la ora 10 sosește de la Viena o delegație englezăși franceză care cere a o primi în audiență.
Din conversația oficială, delegația lasă să se înțeleagă că ar fi bine să nu se ocupe Buda-Pesta, și mai mult ar fi voit să cunoască situația.
Le-am răspuns că sunt chestiuni ce nu măprivesc pe mine, și cît despre situație, nu cunosc decît aceea că sunt cu Brigada IV Roșiori la Buda-Pesta, și că armata roșie a capitulat la Czegled, și în împrejurimi.
Delegatul francez, Bachet, m-a lăsat săînțeleg că ar voi să vorbească cu mine în mod confidențial.
În aceastăconversație mi-a comunicat că la Viena, sub auspiciile Antantei, se voiește a se constitui un guvern ungar și se urzește a se opri înaintarea armatei române și ocuparea Buda-Pestei.
Dorința, însă a misiunii franceze, și crede că a întregii Franțe, este ca armata română să înainteze și să ocupe, cît mai repede, orașul.
Le-am răspuns că acesta este fapt împlinit încă de ieri și armata română continuă înaintarea.
Crezînd importanta această declarație a delegatului francez, l-am rugat a veni personal cu mine la comandamentul trupelor din Transilvania.
În drum spre Manor, l-am prezentat D-lui General Mărdărescu cu care a convorbit.
Acestea sunt toate detaliile a căror exactitate se poate vedea din ordinele originale pe care sunt trecute și orele.
Să vedem cum privește generalul Gheorghe Mărdărescu (foto, pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta), Comandantul Trupelor din Transilvania, în această funcție de la 12 aprilie 1919, înlocuindu-l pe generalul Traian Moșoiu, care preia comanda Grupului de Nord, responsabil direct cu astuparea capului de pod principal inamic, de la Szolnok, în atacul de la 20 iulie 1919.
Mărdărescu își exprimă foarte clar opinia chiar cu prilejul Ordinului de zi din 5 august 1919, în care, după ce mulțumește soldaților și ofițerilor pentru comportarea meritorie în luptă, specifică foarte clar data și ora ocupării Budapestei: 4 august 1919, ora 18.00. Săvedem ordinul de zi:
„Ordin de zi No. 56, din 5 August 1919
Bravi ostași ai Comandamentului trupelor din Transilvania,
Acum câteva zile, vă găseați pașnici pe malul stâng al Tisei, formând cu piepturile voastre zid de apărare pentru suflarea omenească de dincoace de Tisa.
În dimineața zilei de 20 iulie, dușmanul nelegiuit, care tulbura liniștea inimii Europei, v-a atacat în mod furios.
Vrajmașul, mare în număr și mijloace, a trecut pe stânga Tisei, și, amețit de izbânda împingerii perdelii noastre de acoperire, a înaintat ca o vijelie spre răsărit, în primele zile ale bătăliei, atras fiind de frumusețea și bogăția Ardealului, această podoabăa neamului românesc.
Cel de Sus însă, care împarte dreptatea și veghează la înfăptuirea sfintei noastre năzuinți, a făcut ca bucuria inamicului săfie vremelnică; în adevăr, sosind momentul intrării în luptă a grosului trupelor noastre, dușmanul a fost aruncat peste cap, dincolo de Tisa, cu mari pierderi în oameni și material de război.
De astădatăînsă, punerea Tisei între noi și vrăjmaș nu mai era destul. Inamicul, care ne atacase în mod îndrăzneț, trebuia îngenunchiat, zdrobit în așa măsură ca săse poată dobândi în mod sigur liniștea noastră și a întregului apus.
Sprijinit pe voi, bravi ostași ai Comandamentului trupelor din Transilvania, Înaltul comandament a hotărât trecerea pe dreapta Tisei și continuarea operațiunilor până la sfârșit; dar, dincolo de Tisa, inamicul care simțise bărbăția loviturii noastre, n-a mai fost în stare să opună nici o rezistență și, diviziile lui dezorganizate în urma bătăliei de pe stânga Tisei, au fost capturate una câte una.
Astfel, în curs de 16 zile numai, inamicul a fost cu desăvârșire distrus, iar în ziua de 4 august, orele 18, trupele noastre au ocupat Budapesta, ducând cu ele liniștea tuturor cetățenilor pașnici ai Ungariei și prin aceasta risipirea norilor din centrul Europei.
Faptul strălucit de arme săvârșit de voi, va rămâne pe vecie în cartea Neamului și în Istoria omenirii; deci, văputeți mândri de roadele ostenelilor voastre, și când vă veți înapoia la vetrele voastre, puteți spune tuturor, cu seninătate, că v-ați făcut pe deplin datoria fațăde neam, țară și MM. LL, care, în momentele grele ale bătăliei, au venit în mijlocul nostru și a urmărit de aproape bravura voastră.
Sunt nespus de mândru că v-am comandat; și adânc recunoscător tuturor pentru inima ce-ați pus în în făptuirea izbândei, vă mulțumesc la fiecare în parte și văzic:
Sănătate și totdeauna voie bună, bravi ostași ai Comandamentului Trupelor din Transilvania.
Comandantul Trupelor din Transilvania
Generalul Mărdărescu.”
La fel, în telegrama adresatăregelui:
„Majestății Sale Regelui
Am onoarea a raporta că, ieri, 4 august, orele 18, trupele au ocupat Budapesta fără rezistență.
După luarea măsurilor de menținerea ordinii, am trecut în revistăși am primit defilarea (o brigadă din divizia I de vînători, un divizion a 3 baterii și un divizion din Brigada a 4-a de roșiori) pe Andrasystrasse.
Guvernator al Budapestei l-am numit pe Generalul Holban. Populația a primit trupele noastre în mod simpatic.
Comandantul trupelor din Transilvania
General Mărdărescu
Șef de stat-major
General Panaitescu”
Mai departe, în memoriile sale, apărute prima datăîn 1922, încearcă să stabiliească ferm tot data de 4 august, minimizând rolul generalului Rusescu, pe care aproape îl acuză de insubordonare și neglijență. Să vedem:
„Grupul General Holban (Divizia a II-a de cavalerie și Diviziile I și a II-a de vînători) au continuat înaintarea spre Budapesta; Divizia a II-a de cavalerie a ocupat un cap de pod la vest de Budapesta, în timp ce o parte din trupele Diviziei I de vînători lua măsuri de ordine și siguranță în Pesta; iar la ora 18, capitala Ungariei a fost ocupată de restul trupelor Diviziei I de vînători. Să fie bine stabilit dar, că trupele Grupului General Holban au ocupat Budapesta, în ziua de 4 august.
Un detașament – compus din Regimentul 4 de vînători, un divizion din Regimentul 23 de artilerie și un divizion din Regimentul 6 de roșiori – intrând în oraș, a defilat în fața Comandantului trupelor din Transilvania, precum și a unui imens public, pe Andrasystrasse, din Pesta.
Ținuta ofițerilor și a trupei era impunătoare, trupele au fost primite de public cu liniște, încredere și chiar cu simpatie.
Comandantul trupelor din Transilvania a numit guvernator al budapestei pe Generalul Holban.”
și
„Flancgarda din stânga a dirijat Brigada a 4-a de roșiori de la Alberti Irsa spre Kecskemet, cu misiunea de-a cădea în spatele inamicului concentrat în aceastăregiune; iar Divizia a VI-a s-a deplasat de la Abony la Nagy Koros.
În realitate, Brigada 4-a de roșiori a trimis de la Alberti la Kecskemet numai 5 escadroane, sub comanda locotenent-colonelului adjutant Athanasescu, iar restul brigadei (3 escadroane) s-a îndreptat spre Budapesta, poposind în cursul noății de 3/4 august într-o cazarmăde la periferia orașului.
Prin împingerea celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roșiori spre Budapesta, în ziua de 3 august, nu numai că nu se putea obține nimic, – căci, vom vedea mai jos, cum s-a făcut și cum trebuia să se facă ocuparea Budapestei – dar, operațiunea a întrecut marginile admisibile îndrăznelei și, în plus, era în dauna scopului urmărit de comandamentul trupelor din Transilvania.
Înadevăr, dacă cele 3 regimente de bolșevici (peste 7000 oameni) din Budapesta, care au fost dezarmate de Divizia I-a de vînători în ziua de 4 august, ar fi ridicat armele în seara de 3 august contra celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roșiori (3-400 de călăreți), desigur căle-ar fi creat o situație mai mult ca neplăcută; iar prin dirijarea acestor 3 escadroane de la Alberti spre Budapesta, în loc de Kecskemet, se contraria intențiunea Comandamentului trupelor din Transilvania, care urmărea tăierea liniei de retragere spre sud a diviziilor maghiare din regiunea Kecskemet, divizii care se puteu salva pe frontul sârb, ceea ce ar fi pricinuit pierderea unei mari cantități de material de război ce am capturat de la inamic. Energia cu care a operat locotenent-colonel adjutant Athanaescu a remediat însă această greșeală regretabilă.”
Ar mai fi un motiv de natură subiectivă, pentru care generalul Mărdărescu să țină așa de mult la data de 4 august. Atunci, la 4 august 1919, împlinea 53 de ani, și ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa.
Deci, păreri diferite, chiar opuse, între generalul Rusescu și generalul Mărdărescu. Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera căa încercat să-i sufle onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema apoteoză pentru cariera oricărui militar. Rămâne în sarcina istoricilor să decidăcine și când a fost ocupată Budapesta, dar un lucru rămâne clar: a fost ocupată de trupele române, condusă de ofițeri români, fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamicăocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecință imediată a lui. Meritul armatei române este imens, ținând cont că în toatăistoria modernă, România a dus război doar în coaliție, această acțiune militară fiind singura în care România a acționat singură, fără aportul aliaților. Deoarece atât trupele franco-sârbe din sud, cât și cele cehoslovace, s-au mișcat mult mai târziu și fărăl upte, doar ocupând zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolșevicăa fost zdrobită de cea romînă.
Cu atât mai importantă apare victoria românească, cu cât România, în acea perioadă, ducea un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolșevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercând să răscoale populația și să reia teritoriul dintre Prut și Nistru în „marea familie sovietică”, așa cum vor face cu Ucraina și Georgia în anii 1920. Puțin cunoscut, în acest permanent război pe Nistru a căzut la datorie și un general, Stan Poetaș, care se remarcase la Mărășești. Nu pot să nu remarc că, în același an, în care trupele române zdrobeau armata maghiară și ocupau Budapesta, eroul de la Mărășești, generalul Eremia Grigorescu se stingea de gripă spaniolă. Un mare general, un mare erou, ce-și doarme acum somnul de veci în Mausoleul de la Mărășești.
Generalul Gheorghe Mărdărescu (1866 – 1938)
Gheorghe Mărdărescu s-a născut la 4 august 1866 la Iași. În1888 a absolvit Școala de ofițeri de cavalerie și infanterie în București. ÃŽntre 1892-1894 și-a continuat studiile la Academia Militară, urmând și cursurile de comandant la Brueck și Berlin-Spandau. ÃŽntre 1901 și 1906 a fost director de studii la Academia Militară. Ulterior comandăȘcoala de trageri de infanterie și este Șef de stat major al corpurilor 1 de armată, apoi corpul 2, în grad de colonel. În1915 devine comandant al Academiei Militare, la Școala de Ofițeri de Cavalerie.
La 15 august 1916, odatăcu intrarea României în Primul Război Mondial, primește comanda Brigăzii 18 Infanterie, ulterior fiind numit Șef de Stat major al Armatei a 3-a, sub comanda generalului, viitor mareșal, Alexandru Averescu. Înseptembrie, generalul Averescu preia comanda Armatei a 2-a, iar Șef de Stat Major al acestei armate devine generalul Mărdărescu. Înaceastăpoziție rămâne și în cursul luptelor din vara lui 1917, unde Armata a 2-a are un rolul principal, mai ales în bătălia de la Mărăști. Înfebruarie 1918 este avansat general-maior, iar din 11 aprilie 1919 preia conducerea Comandamentului Trupelor din Transilvania, în locul generalului Traian Moșoiu, care preia zona de nord a acestor trupe. Din aceastăpoziție, generalul Mărdărescu comandădirect trupele române în decursul războiului româno-ungar din 1919.
Este decorat de Regele Ferdinand și Regina Maria cu Ordinul Mihai Viteazu pentru acțiunea contra regimului bolșevic al lui Bela Kuhn. Dupărăzboi devine ministru al apărării între 1922 și 1926. În1927 este avansat la rangul de general-locotenent. Se stinge din viațăla 5 septembrie 1938, la Bad Nauheim, în Germania.
Armata romînă, în urma tratativelor de pace și a convențiilor stipulate de aliați, se va retrage din Ungaria pe 28 martie 1920, lăsând poporul ungar să-și organizeze viața social-politicăși economicăîn conformitate cu interesele sale.
La luptele pentru eliberarea și apărarea Transilvaniei în 1818-1919, Armata românăa participat cu 119 batalioane având 84.000 de arme, 99 de baterii a 392 guri de foc de artilerie și 60 de escadroane cu 12.000 de săbii. Am pierdut 188 de ofițeri și 11.479 de soldați.
Bibliografie (surse): istoria.md Cristian Negrea
care citează
marist.ro/aparitii_campania_ardeal.htm
General Gheorghe Mardarescu – Campania pentru dezrobirea Ardealului si cucerirea Budapestei
col.(r) Vasile MIRON
.gif)
