Primele măsuri după tragedia de la Ferma Dacilor.
Miercuri seară, patronul Cornel Dinicu a fost arestat preventiv, iar cei doi administratori ai complexului turistic, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie, au primit măsura arestului la domiciliu.
Decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă, putând fi contestată.
Incendiul de la Ferma Dacilor, în care au murit 8 oameni în a doua zi de Crăciun, ar fi fost provocat de instalaţia electrică subdimensionată a pensiunii. Iar un televizor încins ar fi fost scânteia declanşatoare.
Ipoteza anchetatorilor este întărită şi de supravieţuitori.
Între timp, Cornel Dinicu susţine, în continuare, că a fost o mână criminală.
Administratorii complexului turistic şi patronul Cornel Dinicu au fost duşi azi la instanţă cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În referat, procurorii susţin că şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente.
Şi, în premieră, procurorii discută şi despre posibila cauză a incendiului: o defecţiune la instalaţia electrică. Până în prezent nu sunt indicii privind un incendiu provocat.
Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis în parte, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pe numele controversatului om de afaceri Cornel Dinicu, cel care înfiinţase şi care administra, în fapt, complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani. Ceilalţi doi inculpaţi au primit mandate de arest la domiciliu în dosarul în care cei trei sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru în dosarul privind incendiul în care au murit opt oameni.
Decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă, putând fi contestată.