ALERTĂ! Cod portocaliu

Posted on aug. 10 2025 - 3:02pm by petre

METEOROLOGICĂ

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 10 august, ora 10 – 11 august, ora 10
Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală.

Zone afectate: județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman.

 

Duminică (10 august), canicula se va intensifica în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 august, ora 10 – 11 august, ora 10
Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Zone afectate: local în Maramureș și vestul Transilvaniei, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei, sudul Dobrogei continentale

Duminică (10 august), local în Maramureș și vestul Transilvaniei, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei și sudul Dobrogei continentale va ficaniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade, caracterizând local o noapte tropicală.

Cod portocaliu de caniculă
🟧☀️

Potrivit prognozelor transmise de Administrația Națională de Meteorologie, se vor înregistra temperaturi extrem de ridicate, cu valori care pot depăși 39°C, asociate cu disconfort termic accentuat și indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 unități.

Transmitem următoarele recomandări pentru populație:
•  Evitați deplasările în intervalul orar 11:00 – 18:00;
•  Hidratați-vă corespunzător – consumați minimum 2 litri de apă pe zi, evitați băuturile alcoolice;
•  Purtați haine lejere, deschise la culoare și acoperiți capul cu pălării sau șepci;
•  Nu lăsați copiii sau animalele de companie în autoturisme parcate, chiar și pentru perioade scurte de timp;
•   În cazul apariției unor simptome precum amețeli, greață sau dureri de cap, *contactați medicul de familie sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112*.

În perioadele caniculare, *crește riscul producerii incendiilor de vegetație uscată, care se pot propaga cu rapiditate* la gospodării, păduri sau obiective de interes public. Pentru prevenirea acestora, respectați mesajul nostru:
❗️  Manifestați prudență în utilizarea focului deschis în zonele cu uscăciune avansată.
❕️  Nu aruncați resturile de țigară sau alte obiecte aprinse în zonele cu vegetație uscată.

📞 În cazul observării unui incendiu, *anunțați imediat evenimentul prin apel 112* și acționați doar dacă nu vă puneți viața în pericol.

În aceste zile, tot mai mulți cetățeni aleg să își petreacă timpul liber în apropierea lacurilor sau râurilor. Pentru a evita situațiile tragice, salvatorii timișeni vă recomandă:
●  Scăldați-vă doar în locuri special amenajate.
●  Nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau după expunere îndelungată la soare.
●  Nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea apei, nici măcar pentru perioade scurte.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Banat” al județului Timiș rămâne în permanență la datorie pentru siguranța cetățenilor și îndeamnă la responsabilitate în aceste zile cu temperaturi extreme.

 

Comments

comments

About the Author