Marți, 19 august, în jurul orei 19:00, un tânăr de 16 ani a condus o trotinetă electrică pe Bulevardul Soarelui din localitatea Giroc, dinspre Strada Libertății înspre Calea Timișoarei, iar la intersecția cu strada Visului a pierdut controlul trotinetei și a ieșit în afara părții carosabile. Pe trotinetă se mai afla un alt tânăr de 18 ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv tânărul de 16 ani. La fața locului au fost prezente echipajele medicale care i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără a deține permis de conducere categoriei din care face parte vehiculul și conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.