Accident grav la raliul din Timișoara – fiul lui Mihai Leu a zburat cu mașina în afara circuitului de concurs.
În data de 09 august a.c., în timpul unei competiții de raliu la Timișoara, un pilot în vârstă de 32 de ani, a ieșit cu autovehiculul pe care îl conducea în afara pistei de raliu de pe Bulevardul I.C. Brătianu, intrând în coliziune cu un autoturism parcat.
Este vorba despre Marco Leu, fiul celebrului Mihai Leu, care se afla la volanul mașinii de competiție a tatălui său, un Audi R8 GT3, moment în care a ratat curba pistei improvizate în fața Băncii Naționale și a zburat cu mașina în stația de încărcare rapidă Tesla din parcarea hotelului Continental, peste un autoturism electric aflat la încărcare.
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv un bărbat de 64 de ani, copilot în autovehicul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





