Ce obligații au românii din diaspora dacă România declară stare de mobilizare sau de război.
„Nu există o dinamică deosebită în ceea ce privește activitățile de rutină pe care le desfășoară centrele militare județene. Este aproximativ la fel”, a spus purtătorul de cuvânt al MApN, generalul de brigadă Constantin Spînu, pentru Europa Liberă.
CI CHEMĂRIICITEȘTE AICI CE RISCĂ CEI CARE NU RĂSPUND CHEMĂRII
Ce spune ministrul Apărării
Mobilizarea rezerviștilor pentru un eventual război a fost dezmințită inclusiv de ministrul Apărării, Vasile Dîncu.
Conform legii, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război cetățenii încorporabili cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 10 zile de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea îndeplinirii serviciului militar pe bază de conscripție.
De asemenea, la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 10 zile de la data notificării, la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, în vederea îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist concentrat sau mobilizat.
Cetățenii încorporabili și rezerviștii care nu au domiciliul în țară, dar și cei care nu au putut fi notificate, au obligația ca în termen de maximum 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare sau a stării de război, precum și a decretului Președintelui României privind declararea stării de mobilizare sau instituirea stării de asediu sau a stării de urgență să contacteze centrul militar în evidența cărora se află cu privire la modalitatea de îndeplinire a serviciului militar.