Poveștile care îl au ca actor principal pe Nicolae Robu sunt adevărate telenovele, în care nu poți săștii niciodatăcu cine se mărităsclava și nici ce soarta va avea marele vizir dupăce a jinduit nedemn la cadânele sultanului.
Așa și cu demisia lui Nicolae Robu din funcția de președinte al PNL Timiș, care nu e certănici acum, dupăce colegii de partid i-au cerut-o la ședința Biroului Politic Județean și dupăce, pare-se, și-a dat-o.
Ca sănu jucăm în reluare toatătelenovela, iatăcum s-au desfășurat, pe scurt, lucrurile:
Nicolae Robu a gafat în campania electorală, scandalizând atât o parte dintre membrii propriului partid, dar și electoratul de dreapta, prin aducerea pe listele de candidați a Alinei Gorghiu și a altor persoane fărălegăturăcu Timișul, în detrimentul liberalilor cu merite din organizația sa.
Rezultatul în alegeri s-a văzut.
Dupăce Alina Gorghiu a demisionat la București din fruntea PNL, Nicolae Robu a început săo dea cotită, făcând propunerea ca toți președinții de filiale care au avut rezultate proaste săîși dea demisia, dar el, firește, nu și-a dat-o, ca un exemplu. Astfel, și-a creat un alibi pentru a răspunde întrebării dacădemisionează. „Eu am propus sădemisionez„. Adicăcum ați propus? Demisia e un act unilateral de voință. O dai sau nu. Punct.
Joi seară, la ședința PNL Timiș, Nicolae Robu s-a dus tot fărădemisie, înarmat însăcu niște calcule și grafice prin care săle demonstreze colegilor căde fapt el a câștigat alegerile, nu le-a pierdut. Din păcate, în salăse aflau mai mulți dintre cei sătui săurmărescăfirul logic al elucubrațiilor, așa căprimul care s-a ridicat și l-a invitat pe primar sădemisioneze a fost Alin Nica, primarul din Dudeștii Noi.
Au urmat Dănuț Groza, primarul de la Sânnicolaul Mare, și, loviturăde telenovelăbrazilianăde aceastădată, fostul protejat al primarului de Timișoara, Marian Constantin Vasile.
Telenovela liberalăa continuat cu scene inspirate din tragediile antice, cu opozanții lui Nicolae Robu ridicându-se, în tăcere, unul dupăaltul, în picioare, inclusiv Sorin Munteanu de la Buziaș, ascuns însădiscret lângăușă.
Sigur, calitatea scenografiei a fost mult diminuatăde intervenția caraghioasăa omului de casăal primarului, băiatul alămic de la primărie, căruia brusc i s-a făcut scârbăde propriul partid.
Înfinal, Nicolae Robu a spus cădemisionează, căși lui i s-a aplecat de partidul pentru care (crede că) a făcut atâtea, dar de fapt tot el a rămas săconducăședința, chipurile cădemisia și-o va da la București, în fața celor care l-au numit, nu în fața unora oarecare de la Timiș. Curat democrație și respect reciproc în PNL!
Așa căPartidul Național Liberal filiala Timiș are acum un președinte demisionar și nu prea, pentru ca Nicolae Robu a spus căva rămâne președinte pânăcând conducerea naționalăîi va comunica încetatea mandatului. Serios? Și dacăasta nu se va întâmpla?
Dupăședință, Nicolae Robu a dat și o declarație de presă, pe care o puteți citi pe Facebook, în care explicăsofistic cum a încercat el de fapt să-i demaște pe dușmanii din partid, simulând cănu își dădemisia pe care de fapt vroia săși-o dea dar pe care, totuși, încănu și-a dat-o.
Va urma.