AVERTISMENT pentru europenii care vor săcălătoreascăîn Grecia

Posted on iun. 29 2015 - 1:20pm by petre

Mai multe state europene și-au avertizat cetățenii care merg în concediu în Grecia să-și ia suficienți bani numerar la ei, în condițiile în care Atena a anunțat căbăncile vor fi închise de luni, pe fondul crizei financiare care se agravează, relateazăAFP în pagina electronică.

ÃŽncădinainte ca Grecia săanunțe căînchide băncile de luni, numeroase bancomate erau deja goale, iar la cele care mai funcționau se formaserăcozi lungi.

Dar turiștii care plecau de la aeroportul Charles de Gaulle din Paris duminicănu păreau îngrijorați. „Nu existăniciun motiv sănu mergem în vacanță. Singura noastrăpreocupare este dacăva fi însorit”, a declarat Jean-Pierre, care urma săplece spre insula Creta, adăugând căși-a luat suficienți bani numerar pentru a-i ajunge tot sejurul de trei săptămâni.

Ministerul german de Externe a recomandat ca turiștii „săia suficient cash” când viziteazăGrecia, săse informeze cu privire la evoluția situației și săverifice recomandările de călătorie.

Dupăce negocierile dintre liderii de stânga de la Atena și ceilalți membri ai zonei euro s-au încheiat brusc sâmbătă, Grecia părea duminicămai aproape de un default.

Banca CentralăEuropeanăa decis duminicăsămenținădar săînghețe finanțarea băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA la nivelul stabilit vineri. Înnumai câteva ore, premierul Alexis Tsipras a confirmat căbăncile vor fi închise de luni și vor fi introduse restricții asupra retragerilor de numerar.

Pentru unii turiști, continuarea vacanțelor în Grecia este o modalitate de a-și arăta sprijinul fațăde o țarăaflatăîn dificultate economică.

„Trebuie sădăm dovadăde solidaritate cu Grecia”, a declarat francezul Edouard Phillipe, care urma săplece cu soția în cea de-a treia călătorie a lor spre Creta. „Chiar ne plac oamenii de acolo, trebuie să-i ajutăm continuând sămergem acolo în vacanță”, a adăugat el.

Ministerul britanic de Externe i-a avertizat la rândul său pe turiști cu privire la „posibilitatea ca serviciile bancare – inclusiv procesarea cardurilor de credit și funcționarea bancomatelor – în toatăGrecia sădevinălimitate brusc”.

„Asigurați-văcăaveți suficienți euro cash pentru situații de urgență, circumstanțe neprevăzute și alte întârzieri neașteptate”, a precizat ministerul de la Londra.

Irene Sciales, o americancăde origine greacă, a afirmat căa luat numerar pentru călătorie, dupăce un prieten care lucreazăla o bancăa sfătuit-o săfacăacest lucru, dar a recunoscut căse teme săpoarte asupra sa sume mari de bani.

„Cum voi plăti? Cu cardul bancar?”, a întrebat ea la aeroportul Charles de Gaulle, adăugând: „Am luat 2.000 de euro cash. Dar odatăajunsăacolo, mătem sănu fiu jefuită”. Ea avea de asemenea haine și medicamente pentru membri ai familiei care se aflăîn Grecia.

Impunerea controlului capitalului ar putea însemna căfirmele au posibilitatea de a refuza săaccepte cardurile de credit, pentru căriscăsănu poatăaccesa conturile bancare, chiar dacătranzacțiile cu cardul sunt autorizate.

Ministerul suedez de Externe a precizat căa auzit deja de cazuri în care firmele refuzăsăaccepte carduri. „Existăunele informații conform cărora unele restaurante și benzinării nu au mai acceptat plata cu carduri în ultima perioadăși acceptădoar cash”, a afirmat ministerul.

Premierul Poloniei, Ewa Kopacz, le-a recomandat încăde săptămâna trecutăcetățenilor polonezi care viziteazăGrecia săaibăasupra lor sume mari în numerar. „Nu văbazați doar pe cardurile bancare și pe bancomate, ci luați sume mari în numerar”, a precizat ea.

Danemarca, Finlanda și Olanda și-au avertizat de asemenea cetățenii sănu se bazeze pe carduri și săia numerar când viziteazăGrecia.

Anul trecut, Grecia a fost vizitatăde un număr-record de 21,5 milioane de turiști, iar anul acesta se preconizeazăcăvor fi 25 de milioane, potrivit Asociației Elene a Companiilor din Turism (SETE).

Comments

comments

About the Author