Sâmbătă, în jurul orei 20,30, la dispeceratul 112 s-a primit un apel care anunța un incendiu la o unitate comercialădin zona Gării de Nord din Timișoara. Înciuda intervenției prompte a echipajelor Inspectoratului pentru Situații Timiș, care au reușit săstingăfocul, pagubele produse magazinului au fost mari.
Poliția a deschis o anchetăși, dupăvizionarea înregistrărilor sistemului de supraveghere video al magazinului, s-a constatat căa fost vorba despre un act criminal, focul fiind pus de un individ. Pe înregistrare se vede clar cum un bărbat cu un rucsac în spate se apropie de ușa magazinului cu o sticlădin plastic în mînă, se apleacă, aprinde un chibrit și fuge. Aproape instantaneu în pragul unității comerciale izbucnesc flăcări puternice care se întind cu repeziciune.
La doar câteva ore de la vizionarea înregistrării, polițiștii au reușit să-l identifice și să-l prindăpe bărbatul care a pus focul, un individ d în vârstăde 60 de ani, originar din județul Arad.
Ancheta în acest caz continuă.