Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutierăau organizat ieri o acțiune fulger ca urmare a numeroaselor sesizări referitoare la circulația bicicliștilor care nu respectăprevederile OUG 195/2002 referitoare în special la traversarea străzii pe la trecerile de pietoni, unde de foarte multe ori aceștia trec pe bicicletăși nu pe lângăaceasta.
Astfel cele mai multe situații de acest gen au fost constatate pe str. Mărășești, str. Pestalozzi și Calea Alexandru Ioan Cuza, fiind aplicate zece sancțiuni contravenționale. Pentru nerespectarea Codului Rutier amenzile în aceste situații sunt între 510 și 680 lei. Astfel de sancțiuni sunt organizate periodic de polițiștii locali.