La data de 1 iulie 2026, în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la izbucnirea unui conflict între mai multe persoane, în parcul situat pe strada Neptun, din comuna Giroc, județul Timiș.
În urma verificărilor, s-a stabilit că, după desfășurarea unui meci de fotbal, între cinci minori, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, a izbucnit un conflict spontan. Ulterior, tatăl vitreg al unuia dintre minori s-a deplasat la fața locului, unde i-ar fi agresat fizic pe ceilalți patru minori.
Totodată, în timpul incidentului, ochelarii de vedere ai unuia dintre copii au fost distruși.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, întocmit sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni: lovirea sau alte violențe și distrugere.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


