Actorul și cântărețul britanic Hugh Laurie, vedeta serialului de televiziune „Dr. House”, care și-a dezvoltat în ultimii ani și o carierăinternaționalăde muzician, va concerta pe 12 iulie, la complexul Romexpo din București, potrivit site-ului oficial al artistului.
Starul britanic a jucat rolul principal, cel al medicului Gregory House, în serialul de televiziune „Dr. House”, care s-a încheiat în 2012, dupăcel de-al optulea sezon.
Anul trecut, Hugh Laurie și-a lansat cel de-al doilea album muzical din carieră, „Didn’t It Rain”. Albumul, care include piese jazz și blues, urmeazămaterialului discografic lansat de Hugh Laurie în 2011, o colecție de piese blues intitulată”Let Them Talk”. Lansarea acestui prim album a fost urmatăde un turneu de promovare, Laurie susținând primul său concert live din carierăîn Germania, la Hamburg, în aprilie 2011.
„A fost una dintre cele mai teribile experiențe din viața mea”, declara, la momentul respectiv, pentru The Hollywood Reporter, Hugh Laurie despre acest prim concert. El a adăugat căs-a gândit la modul serios săapese alarma pentru incendii pe care o văzuse în holul clubului unde a susținut concertul, pentru a-l anula în ultimul moment.
Ulterior, Laurie a susținut alte peste 100 de concerte. Primul său album s-a vândut în peste un milion de copii, iar vedeta în vârstăde 54 de ani a susținut concerte, alături de trupa sa, The Copper Bottom Band, în SUA, Europa, America de Sud și Rusia.
Noul album al lui Laurie, care cântăla pian de la vârsta de 6 ani, include piese datând din epoca pionierilor genurilor blues și jazz – W.C. Handy („St Louis Blues”) și Jelly Roll Morton („I Hate A Man Like You”) -, dar și cântece mai noi, precum cele ale Dr. John („Wild Honey”) și Alan Price of The Animals („Changes”).
Hugh Laurie și The Copper Bottom Band au pornit din nou în turneu în America de Nord, în octombrie 2013.
Hugh Laurie s-a născut în Oxford (Marea Britanie), pe 11 iunie 1959. A studiat la Oxford și Eton. A jucat în filme de lungmetraj precum „Rațiune și simțire” (1995), seria „Stuart Little”, „Maybe Baby” (2000), „Street Kings” (2008), dar a devenit celebru pe plan mondial datoritărolului său din serialul TV „Dr. House”, pentru care a trebuit sărenunțe la accentul britanic. Pentru rolul din acest serial, Hugh Laurie a fost recompensat cu douăpremii Globul de Aur și alte trei nominalizări la prestigioasele trofee, douăpremii ale Sindicatului actorilor americani, douăpremii ale Asociației criticilor de televiziune și a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy.
În2011, serialul „Dr. House” a intrat în Cartea Recordurilor, fiind desemnat cel mai popular program difuzat în perioada respectivăde o televiziune.