Accident grav între două autoturisme și un tramvai la Timișoara

Posted on mai 11 2026 - 5:37pm by petre

Accident grav între două autoturisme și un tramvai la Timișoara

Potrivit Poliției, o femeie de 45 de ani a condus un autoturism pe strada Ciprian Porumbescu, dinspre strada Alexandru Odobescu înspre bulevardul Mihai Viteazu, iar la intersecție cu Piața Nicolae Bălcescu, ar fi intrat în coliziune cu un tramvai, condus de un bărbat, de 26 de ani, care circula dinspre strada Independenței. În urma impactului, autoturismul condus de către femeie a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat, de 71 de ani, care circula dinspre strada Gheorghe Doja înspre bulevardul Mihai Viteazu.

În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia de 45 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Toți șoferii, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul negativ.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comments

comments

About the Author