Un desert care se găsea aproape în orice cofetărie în perioada socialistă era ișlerul.
Stătea cumințel în vitrinele reci de sticlă, alături de amandine, savarine sau eclere, iar pentru mulți români reprezenta una dintre cele mai simple și sigure plăceri dulci ale copilăriei. Două rondele fragede, lipite cu cremă de ciocolată și acoperite cu o glazură lucioasă – un desert modest ca aspect, dar memorabil prin gust.
Puțini știau atunci că ișlerul are o poveste mult mai veche decât cofetăriile din perioada comunistă. Originea sa se află în inima Europei Centrale, în orașul austriac Bad Ischl, o stațiune balneară celebră în secolul al XIX-lea. În acea perioadă, localitatea era una dintre destinațiile preferate ale aristocrației și ale curții imperiale austro-ungare, iar cofetarii orașului încercau mereu să creeze deserturi rafinate pentru oaspeții de rang înalt.
Legenda spune că în jurul anului 1849, într-o cofetărie din Bad Ischl, a fost creat un fursec special pentru împăratul Franz Joseph I. Desertul era format din două discuri fragede, preparate din aluat cu unt și nuci sau alune de pădure, unite de o cremă fină de ciocolată sau de unt. Deasupra era turnată o glazură de ciocolată care îi oferea un aspect elegant și un gust intens. Numele prăjiturii a fost inspirat chiar de locul în care s-a născut: Ischl.
Odată cu trecerea anilor, rețeta s-a răspândit în întregul Imperiu Austro-Ungar. Cofetarii din Austria, Ungaria și din provinciile imperiului au început să o prepare în propriile laboratoare, iar ișlerul a devenit rapid un desert apreciat pentru echilibrul său: nu foarte dulce, dar bogat în aromă, fraged și plăcut la fiecare mușcătură.
În Transilvania și Banat, prăjitura a fost adoptată rapid de cofetari și a intrat în repertoriul clasic al cofetăriilor. În timp, a devenit atât de populară încât, în perioada comunistă, se regăsea aproape peste tot: în cofetării, în laboratoarele de patiserie și chiar în multe bucătării de acasă. Rețeta s-a simplificat uneori, ingredientele au fost adaptate la ceea ce se găsea în magazine, dar forma și ideea desertului au rămas aceleași.
Farmecul ișlerului stă tocmai în simplitatea lui. Biscuiții fragezi, aroma discretă de nucă sau alună, crema de ciocolată și glazura lucioasă creează un echilibru care nu are nevoie de ornamente complicate. Este genul de desert care nu impresionează prin dimensiune sau decor, ci prin gustul familiar care rămâne în memorie.
Astăzi, ișlerul continuă să fie preparat în multe cofetării din România și din Europa Centrală. Pentru unii este doar un fursec glazurat cu ciocolată, dar pentru mulți rămâne o prăjitură încărcată de nostalgie, care amintește de vitrinele cofetăriilor de altădată și de gusturile simple ale copilăriei.
