De luni, laTimișoare si in celelalte localități din Timiș unde rata de infectare este între 4 și 7,5 la mie, programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura, în cursul săptămânii, de luni până joi, în intervalul orar 5 – 21.
Carantina de noapte se va institui începând cu ora 22.
Vineri, sâmbătă și duminică, programul magazinelor și teraselor rămâne între orele 5 și 18.
De asemenea, rămâne valabilă prevederea potrivit căreia „în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori” este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20 – 5.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe în care este prevăzută rata de infectare pe ultimele 14 zile, în baza căreia sunt stabilite restricțiile din HG 293/2021, modificată și completată prin HG 348/2021 și HG 432/2021.
Conform incidenței la 14 zile/1000 de locuitori, astăzi unitățile administrativ-teritoriale Șandra, Vălcani, Chevereșu Mare și Victor Vlad Delamarina au depășit incidența de 3/1000 de locuitori, urmând să se aplice măsurile stabilite prin HG 293/2021, modificată și completată prin HG 348/2021 și respectiv din 13.04.2021 cele instituite de HG 432/2021 pentru UAT unde incidența cazurilor este mai mare de 3/1000 de locuitori.
Totodată, a fost reevaluată situația unităților administrative teritoriale pentru care a încetat termenul de 14 zile de la instituirea măsurii de protecție și incidența scăzută le califică pentru înscrierea în altă anexă.
În următoarele UAT-uri se vor aplica pentru 14 zile măsurile de protecție aferente localităților cu incidența între 4 și 7,5/1000 de locuitori : municipiul Timișoara, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Giroc, Moșnița Nouă, Jebel și Orțișoara.
Modificări au mai fost operate și cu privire la UAT-urile : Pădureni, Lovrin, Becicherecu Mic, Recaș, Ghilad, Coșteiu, Denta și Recaș.
În cazul UAT Belinț și Moravița acestea având o incidență sub 1,5/1000 de locuitori sunt eliminate de pe anexe.
Măsurile adoptate astăzi, se vor aplica începând de mâine 11.04.2021.
Hotărârea va fi publicată pe site-ul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.