UPDATE! Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan a trecut
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD-AUR a trecut. A fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”, 4 „împotriva” şi 2 anulate. Guvernul Bolojan a căzut.
Parlamentul României se află astăzi în fața unui moment politic tensionat, după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a intrat în faza decisivă a votului. Procedura a început după ora 13:00, la finalul unor dezbateri aprinse, în care fiecare tabără și-a susținut poziția.
Pentru ca moțiunea să fie adoptată, sunt necesare cel puțin 233 de voturi din totalul parlamentarilor. În plen și-au anunțat prezența peste 400 de aleși, ceea ce face ca rezultatul să depindă de fiecare vot exprimat sau, în unele cazuri, neexprimat.
Discursurile dinaintea votului au evidențiat ruptura profundă din scena politică. Premierul Ilie Bolojan a respins acuzațiile din moțiune, pe care a catalogat-o drept „mincinoasă” și „cinică”, susținând că guvernul său a reușit să stabilizeze economia, să reducă deficitul și să mențină investițiile la un nivel ridicat. Acesta a criticat în special PSD pentru rolul jucat în perioada în care făcea parte din guvernare, acuzând partidul că a acționat ca o opoziție internă.
De cealaltă parte, lideri ai opoziției au susținut că actualul executiv a generat nemulțumiri sociale și economice. George Simion a declarat în plen că partidul său își asumă o viitoare guvernare și a acuzat actuala putere de trădarea intereselor naționale. Totodată, acesta a transmis că AUR nu va face compromisuri în vot.
Din partea PSD, Sorin Grindeanu a intervenit surprinzător în plen, deși inițial nu intenționa să ia cuvântul, afirmând că există „viață și după acest vot”, semnalând astfel miza politică pe termen lung a momentului.
Reprezentanții USR au criticat dur inițiativa, considerând-o o criză artificială care deja produce costuri economice semnificative pentru România. În același timp, UDMR a anunțat clar că nu va susține moțiunea, argumentând că demiterea unui guvern fără o alternativă concretă ar genera instabilitate suplimentară.
În paralel, strategia partidelor a fost una neobișnuită: parlamentarii PNL și o parte dintre cei ai USR au decis să nu participe la vot, deși sunt prezenți în sală, ceea ce ar putea influența decisiv rezultatul final.
Miza votului este uriașă. Dacă moțiunea trece, Guvernul Bolojan cade, iar scena politică intră într-o nouă etapă, posibil marcată de negocieri intense sau chiar de discuții privind alegeri anticipate. Dacă moțiunea este respinsă, actualul executiv își va consolida poziția, dar tensiunile politice vor rămâne ridicate.
Rezultatul votului este așteptat în scurt timp și va defini direcția politică a României pentru perioada următoare.




