Un tramvai turcesc nou a luat la Timișoara.
Incidentul a avut loc în depoul de tranvaie STPT din zona Dâmbovița, fiind solicitată intervenția pompierilor.
„În urma apelului 112 am fost informați despre producerea unui incendiu la un tramvai model nou, aflat în depoul din Timișoara de pe bulevardul Dâmbovița. S-a dispus alertarea Detașamentelor 1 și 2 din Timișoara, care au intervenit cu un ofițer și 10 subofițeri. Au fost trimise două autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălțime și un container de stingere cu pulberi – P3000.
La sosirea la locul intervenției, după efectuarea recunoașterii, s-au constatat degajări mari de fum în zona în care era parcat tramvaiul. Incendiul a fost localizat în zona burdufului, la instalația electrică. Din fericire nu s-a înregistrat victime în urma acestui eveniment. Incedniul a fost lichidat, în continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei probabile” se arată în comunicatul celor de la ISU Banat.