Un om de afaceri din vestul țării a clonat telefonul fostei soții pentru a-i intercepta conversațiile

Posted on mart. 23 2022 - 2:12pm by petre

 

În cursul acestei dimineți, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timişoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Timișoara, Dumbrăvița și Moșnița Nouă, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice și transfer neautorizat de date.

Astfel, s-a reținut că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, sprijinit de alte persoane, ar fi săvârșit fapte de clonare a telefoanelor mobile, a calculatorului și supraveghere a deplasării autoturismului fostei sale soții.

Acesta ar fi accesat ilegal sistemul informatic al telefonului mobil al fostei soții, în scopul interceptării transmisiilor de date informatice, transferând, neautorizat, aceste date către un alt dispozitiv, pentru a avea control asupra conversațiilor acesteia.

În urma perchezițiilor desfășurate, au fost descoperite si ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3 telefoane mobile, un suport de stocare a datelor în format digital tip SSD, 3 memory stick-uri tip USB și 2 calculatoare.

Polițiștii au vizat un bărbat, de 48 de ani și o femeie, de 34 de ani, cele două persoane fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comments

comments

About the Author