Coliziune violentă între un tren personal, cu circa 65 de pasageri la bord, și un autoturism condus de o șoferiță.
Femeia în vârstă de 57 de ani nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. Aceasta a fost scoasă din mașină dupa aproximativ jumătate de oră.
După mai bine de o oră, pacienta a fost stabilizată, intubată și transportată la spital, în stare foarte gravă. Circulația feroviară a fost oprită.
„La locul intervenției s-au deplasat forțe de intervenție din cadrul Detasamentului de pompieri Baia Mare și anume 2 Descarcerare, 1 TIM, 1 EPA, 1 ASAS, în sprijin s-a alăturat și un echipaj SAJ. A rezultat o victimă, de sex feminin, inconștientă în momentul de față, evaluată de către echipajul medical. Este vorba de trenul personal Baia Mare-Satu Mare, în care se aflau aproximativ 65 de pasageri. Victima din autoturism a fost transportată la spital de către echipajul de prim ajutor aflat la fata locului. Pompierii intervin în aceste momente pentru degajarea autoturismului de pe sinele de cale ferată”, anunță ISU Maramureș, citată de ziarmm.ro.