Tragedie în condiții neclare la Timișoara
La data de 19 decembrie 2025, în jurul orei 23:50, o femeie în vârstă de 48 de ani a sesizat faptul că a observat un bărbat care ar fi căzut în râul Bega.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. La intervenție au participat și pompieri din cadrul ISU Banat, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.
În urma operațiunilor de căutare, în jurul orei 03:00, un bărbat de 30 de ani a fost scos din apă și transportat la spital. Din nefericire, cadrele medicale au constatat decesul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.





