Spargere la EasyBox – și au comandat telefoane scumpe, apoi au spart EasyBox-ul cu șurubelnița

Posted on feb. 6 2026 - 4:50pm by petre

Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea unui furt calificat, faptă comisă în municipiul Orăștie.

În data de 6 februarie 2026, la ora 04:07, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au surprins în flagrant un bărbat de 34 de ani, din Orăștie, și o tânără de 20 de ani, din comuna Romos, în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-un easybox amplasat în municipiul Orăștie.

Cei doi aveau fețele acoperite, pentru a nu fi recunoscuți, și au forțat, cu ajutorul unei șurubelnițe, 10 compartimente ale easybox-ului, de unde au sustras trei colete.

Din cercetările efectuate a reieșit că persoanele în cauză ar fi comandat în prealabil trei telefoane mobile, ultimul model al unei mărci cunoscute, cu scopul ca acestea să fie livrate în easybox-ul respectiv, urmând să le sustragă ulterior.

Bărbatul a fost condus de către polițiști la sediul Poliției și prezentat unității de parchet competente. Ulterior, instanta a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.

Comments

comments

About the Author