Românii din vestul țării, invitați la cel mai mare eveniment culinar al iernii din Banat

Posted on feb. 12 2026 - 12:06am by petre

Românii din vestul țării, invitați la cel mai mare eveniment culinar al iernii din Banat

 

Kačarevo, Serbia – La doar câteva ore de Timișoara, gustul tradiției și atmosfera autentică bănățeană revin în prim-plan.

Românii din vestul țării sunt invitați la Slaninijada, celebrul Festival al Slăninii, unul dintre cele mai mari evenimente gastronomice din Banatul istoric, care adună anual zeci de mii de vizitatori din Serbia, România și din întreaga Europă.

Localitatea Kačarevo se află în provincia Voivodina, în apropierea orașului Pančevo, la aproximativ 135 de kilometri de Timișoara.

Drumul până la festival durează puțin peste două ore, cea mai folosită rută fiind Timișoara – Moravița – Vârșeț – Pančevo – Kačarevo, traseu parcurs în fiecare an de numeroși români din Banat care merg să se bucure de atmosfera evenimentului.

Ediția din acest an a Slaninijada are loc în perioada 19 – 22 februarie, timp de patru zile în care Kačarevo devine capitala slăninii și a preparatelor tradiționale din carne de porc. Festivalul reunește sute de producători și meșteșugari, iar standurile sunt pline cu slănină afumată, șuncă, cârnați de casă, jumări, tobă, caltaboși și numeroase alte specialități pregătite după rețete vechi bănățene și sârbești.

Vizitatorii pot degusta produse tradiționale, pot cumpăra bunătăți artizanale și pot participa la concursuri gastronomice, demonstrații culinare și spectacole folclorice. Evenimentul nu este doar un festival al gustului, ci și o sărbătoare a tradițiilor, culturii și prieteniei dintre comunitățile din Banat, unde românii sunt prezenți în fiecare an în număr mare.

Accesul la festival este liber, iar organizatorii îi așteaptă pe românii din Timiș, Arad și Caraș-Severin să descopere savoarea autentică a bucătăriei tradiționale și atmosfera unică a unuia dintre cele mai iubite evenimente culinare din regiune. Slaninijada transformă în fiecare iarnă Kačarevo într-un adevărat paradis gastronomic, unde tradiția și mâncarea bună aduc oamenii la aceeași masă.

Comments

comments

About the Author