Noi scene violente în Ardea, lângă Roma, acolo unde, duminică, doi frați, de 5 și 10 ani, au fost împușcați mortal de un tânăr cu probleme psihice.
Ieri, nu departe de locul unde s-a produs masacrul care a îndoliat Italia, un român a fost înjunghiat după o ceartă banală.
S-a întâmplat pe Via della Moletta, în apropiere de parcul unde frățiorii David și Daniel, de 5 și 10 ani, dar și Salvatore Ranieri, un bătrân de 75 de ani care a sărit în ajutorul copiilor, au fost executați cu un Beretta de calibru 7,65.
Potrivit secoloditalia.it, atacul de ieri a avut loc după o ceartă banală, între un tânăr de 38 de ani și românul în vârstă de 52 de ani. Un conflict la finalul căruia ultimul dintrei ei a fost înjunghiat în abdomen.
La fața locului au ajuns în scurt timp mai multe echipaje de prim-ajutor, inclusiv un elicopter, care l-a transportat pe român la spitalul San Camillo din Roma. Din fericire, rana nu îi pune bărbatului viața în pericol. Între timp, carabinierii au demarat cercetările pentru identificarea atacatorului. În urma verificărilor, au aflat că este vorba despre un individ care în trecut a mai avut probleme cu legea. El a fost prins de polițiști în fața unui bar, nu departe de locul unde a avut loc agresiunea.
Reamintim că, duminică, frații Daniel și David Fusinato, de 5 și 10 ani, se jucau într-un parc, în apropierea casei, când un individ înarmat, care locuiește în zonă, s-a apropiat de micuți. Copiii au început să țipe, moment în care au fost împușcați în inimă și gât. În ajutorul lor a sărit Salvatore Ranieri, de 75 de ani, care a fost și el răpus de gloanțe.
După ce a comis atacul, agresorul, un tânăr de 35 de ani a fugit acasă, s-a baricadat în cameră, unde în cele din urmă şi-a pus capăt zilelor.