Ordonanță de urgență: bolnavii de Covid asimptomatici și simptomatici fără comorbidități vor fi evaluaţi şi urmăriţi de către organele în drept pentru a rămâne la domiciliu

Posted on oct. 22 2020 - 4:06pm by petre

Executivul are joi şedinţă de la ora 18:00, iar Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a precizat că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă pentru ca asimptomaticii şi simptomaticii fără comorbidităţi să fie trataţi la domiciliu.

„Mâine avem în şedinţă de Guvern, iar în şedinţa de Guvern vom avea o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 136 în care asimptomaticii şi simptomaticii fără comorbidităţi vor fi trataţi la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie. O dată vor fi monitorizaţi de medicii de familie, a doua oară vor fi evaluaţi şi urmăriţi de către organele în drept pentru a rămâne la domiciliu şi a-şi putea face tratamentul, dar şi pentru a-i proteja pe ceilalţi”, a declarat Nelu Tătaru întrebat miercuri la Cluj ce se va întâmpla cu persoanele asimptomatice care nu vor mai fi internate în spital şi care nici nu vor respecta regulile.

Referitor la posibila numire, prin hotărâre de Guvern, a lui Traian Berbeceanu în funcţia de prefect al Capitalei, premierul Ludovic Orban a spus că există această posibilitate.

„Nu puteam să anunţ decizia mea de a schimba prefectul Capitalei luni, înaintea unei şedinţe fundamentale conduse de prefectul Capitalei, ceaa Comitetului Muncipal pentru Situaţii de Urgenţă. Astăzi pot să vă spun «Da, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei. Da, joi, la şedinţa de Guvern vom opera această modificare. Da, Traian Berbeceanu este printre posibilii candidaţi la funcţia de prefect care se află în evaluare»”, a explicat prim-ministrul.

Orban a adăugat că poate fi ocupată funcţia de prefect al Capitalei şi fără a fi înalt funcţionar public, întrebat dacă Berbeceanu nu trebuia să de-a concurs ca să fie funcţionar public şi apoi să fie numit la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.

Comments

comments

About the Author