Sute de oameni protestează acum în faţa Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Londra, informează BBC.
Protestatarii s-au strâns apoi în Trafalgar Square.
Proteste similare s-au înregistrat în cursul zilei de astăzi şi în Germania sau Danemarca, informează AP.
Europenii se solidarizează cu cetăţenii americani care cer dreptate după ce George Floyd, un bărbat de culoare, a decedat ca urmare a intervenţiei brutale a forţelor de ordine.
Poliţia londoneză a asistat cum mulţimea numeroasă a scandat „black lives matter!” (vieţile negrilor contează) în memoria lui George Floyd şi pentru a protesta pentru a protesta împotriva presupuselor cazuri de brutalitate a poliţiei din Marea Britanie.
Potrivit sursei citate, mai mulţi protestatari au afişat pancarte pe care scria „Rasismul nu îşi are locul” şi „Nu pot să respir” – considerate a fi printre ultimele cuvinte ale lui George Floyd adresate poliţistului care l-a încătuşat în timpul arestării sale.
Primarul Londrei Sadiq Khan a amintit pe Twitter: „Carantina nu a fost ridicată. Virusul este încă acolo afară”.
Acesta a sfătuit oamenii să rămână în locuinţe pe cât posibil, păstreze distanţarea socială când sunt afară şi să evite folosirea transportului în comun.
Poliţia a obligat în cele din urmă mulţimea să părăsească piaţa iar unii protestatari s-au deplasat în faţa reşedinţei premierului din Strada Downing cerând dreptate.
Statele Unite au fost zguduite de cinci zile de proteste după ce Floyd George a decedat în timp ce se afla în arestul poliţiei din Minneapolis.
Mai multe proteste au fost anunţate şi în capitala britanică în săptămânile următoare.