Mădălina, o tânără avocată româncă, ucisă în Franța

Posted on iun. 26 2020 - 9:01pm by petre

Mădălina Sneddon, care era din București, dar locuia de mai mulți ani în Marea Britanie împreună cu soțul ei, Craig Sneddon, a fost găsită moartă, pe data de 13 iunie, la baza scărilor din apartamentul închiriat în Aix-en-Provence, sudul Franței. Soțul ei a fost cel care a sunat la poliție să anunțe decesul, relatează The Times.

„Apelul a fost făcut în franceză, cu un accent englez distinct, iar bărbatul a spus că a descoperit trupul fără viaţă al soţiei, pe scările clădirii”, a declarat o sursă din poliție.

Potrivit anchetei, Mădălina era în Marea Britanie iar soțul ei, în Franța, atunci când s-a declanșat pandemia. Din cauza restricțiilor de circulație, cei doi soți au fost despărțiți mai multe săptămâni. Mădălina a ajuns în Franța cu câteva zile înainte de a muri.
Anchetatorii spun că mai mulți martori au declarat că din apartamentul celor doi se auzeau frecvent ţipete.

Madalina

Soțul a fost reținut, dar susține că este nevinovat și pune moartea soției pe seama unui accident. El a spus că în ziua tragediei amândoi au consumat alcool, de bucurie că s-au revăzut, iar Mădălina ar fi căzut pe scări.

„Experţii criminalisti au examinat cadavrul şi au concluzionat că femeia a fost ucisă. Autopsia efectuată a dezvăluit răni care erau incompatibile cu o simplă cădere pe scări”, potrivit anchetatorilor. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă 30 de ani după gratii.

Comments

comments

About the Author