Liderii coaliției au căzut la pace

Posted on apr. 20 2021 - 9:05pm by petre

Liderii coaliţiei au reluat discuţiile privind renegocierea acordului de guvernare.

Azi, nici n-a început bine a doua rundă, că deja şi-au luat o pauză. Nu reuşesc nicicum să se pună de-acord

Liderii coaliţiei de guvernare s-au întâlnit din nou astăzi, pentru a soluţiona blocajul apărut după revocarea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii.

Liderul USR Dan Barna a declarat luni seară, după 4 ore de discuţii că s-au prezentat argumente, au fost analizate ipotezele şi scenariile de lucru în baza cărora se va putea ajunge la o decizie.

Luni, liderii USR-PLUS nu au venit cu o propunere, ci cu o condiţie, ca premierul să nu mai aibă dreptul să demită un ministru, fără a cere voie – în prealabil – membrilor coaliţiei.
Update 21:50. PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit marţi seară asupra unui act adiţional la Acordul de guvernare.

Conform surselor Observator, documentul prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie şi că responsabilitatea apolitică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţie şi a premierului.

De asemenea, conform documentului, coaliţia, premierul şi membrii Guvernului îşi asumă să nu adopte poziţii publice prin care să submineze activitateas şi agenda guvernamentală şi a mebrilor guvernului. „Comunicare apublică s eva face în spirit de susţinere reciprocă şi solidaritate”, se arată în document.

Ce prevede actul adiţional la acordul de guvernare

„Dat fiind că primul ministru este învestit cu încrederea membrilor acestei coaliții, prerogativa constituțională a primului ministru privind trimiterea cererii de revocare a a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă a formațiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier și după o dezbatere în coaliție.

Premierul va acorda un interval de timp rezonabil pentru asigurarea tranziției între titularii portofoliului ministerial.

Performanța ministerială este evaluată periodic având ca reper programul de guvernare votat de Parlament și a deciziilor de parcurs ale Coaliției de guvernare, iar performanța guvernului va fi evaluată periodic în cadrul Coaliției de guvernare”, prevede documentul.

„În lipsa consensului în Coaliție pe anumite proiecte legislative sau pe alte teme decât cele cuprinse în programul de guvernare, grupurile parlamentare ale partidelor componente pot acționa în afara Coaliției cu anunțarea prealabilă a partenerilor și după refuzul lor de a susține respectivele inițiative”, se mai arată în document.

Update 20:20. Scandalul din coaliţie continuă şi în a treia repriză a negocierilor. Conform surselor Observator, negocierile s-au blocat în două puncte-cheie: desfiinţarea SIIJ şi alegerea primarilor în două tururi.

Conform surselor citate, USR vrea desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în forma trimisă de Stelian Ion. UDMR a depus amendament la Senat prin care toate dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General.

UDMR nu vrea alegerea primarilor în două tururi, în timp ce USR şi PNL îşi doresc acest lucru.

USR-Plus ar renunţa la demiterea premierului
Updapte 19:30. După o săptămână în care au bătut cu pumnul în masă şi au cerut demiterea premierului, acum cei din USR-PLUS dau înapoi. Vor în continuare la guvernare şi parcă nici Florin Cîţu nu mai e aşa rău.

Ionuţ Moşteanu: Dacă vor fi respectate anumite reguli de colaborare, de colegialitate… Vrem să vedem reciprocitate şi dacă o vedem putem merge înainte.

Cer însă renegocierea acordului astfel încât Florin Cîţu să fie ţinut mai din scurt, ca să nu mai poată demite miniştri fără voia Coaliţiei. „Premierul Cîţu are atributul constituţional de a revoca miniştri cum vrea dânsul, dar la fel parlamentarii au libertatea să voteze cum vor în comisii, în plen, să voteze moţiunea de cenzură. Când ajungem la discuţii despre atribuţii constituţionale, coaliţia se destramă”, a atras atenţia Ionuţ Moşteanu.

Pretenţiilor celor din USR-PLUS, care acum se chinuie să scape cu obrazul curat, continuă. Dacă miniştrii sunt evaluaţi, atunci evaluat să fie şi premierul. Dacă UDMR şi PNL acceptă condiţia, Florin Cîţu ar urma să răspundă în faţa unei coaliţii în care deja a pierdut încrederea USR-PLUS. Ar fi astfel într-o poziţie extrem de vulnerabilă, care ar putea fi speculată de Ludovic Orban în lupta internă din partid. Mai ales după ce premierul a încercat să îşi consolideze candidatura la şefia partidului şi l-a demis pe Vlad Voiculescu pentru a da curs doleanţelor liderilor PNL din zona Ardealului. Congresul pentru alegerea conducerii PNL ar putea fi amânat totuşi, până anul viitor.

Semnalul că partenerii de Coaliţie sunt pregătiţi să depăşească prima lor criză majoră este nominalizarea de către USR-PLUS a unui ministru plin la Sănătate. Prima şansă o are în continuare secretarul de stat Ioana Mihăilă.

Ce va conţine noul acord al coaliţiei
În noul acord al coaliției de guvernare ar uma să fie prevăzuți pașii de schimbare a unui ministru. Aceasta se va face cu acordul coaliției, adică cu avizul tuturor celor 3 partide. Însă și premierul va putea fi evaluat, tot de liderii coaliției, potrivit unor surse Observator.

Play Video
De asemenea, potrivit surselor, USR PLUS nu va veni azi cu o propunere de ministru la Sănătate. Există cele două nume vehiculare în ultimele două zile. Ioana Mihailă, medic şi secretar de stat în Ministerul Sănătății, are sanse mari să fie totuşi propunerea USR PLUS, chiar dacă Florin Cîţu l-ar prefera pe parlamentarul Adrian Wiener.

Prima rundă de discuții de luni s-a încheiat fără niciun rezultat, negocierile urmând să fie reluate astăzi de la ora 16:00. Liderii USR PLUS au venit luni la negocieri cu solicitarea de a-l schimba pe Florin Cîțu de la șefia guvernului, însă s-au lovit de opoziția fermă a celorlalți parteneri de guvernare.

Dan Barna și colegii din PLUS dau impresia că ar face un pas în spate. Ionuţ Moşteanu anunţă că USR PLUS ar putea renunţa la solicitarea ca Florin Cîţu să nu mai fie premier pentru deblocarea crizei guvernamentale.

Liderul deptaţilor USR PLUS spune că, într-adevăr, demiterea unui ministru este atributul premierului, însă şi USR PLUS ar putea vota, constitutional, orice în comisiile din Parlament, ar putea respinge proiecte ale Guvernului sau chiar ar putea vota o eventuală moţiune de cenzură. ”Aducerea atributului constituţional în discuţie între nişte parteneri nu va face decât să fragilizeze coaliţia”, spune Moşteanu.

Acesta explică ce condiţii pune USR PLUS pentru depăşirea crizei. ”Nu este în regulă ce s-a întâmplat, nu este în regulă folosirea unilaterală şi fără nici un preaviz a atributului constituţional al premierului de a demite oricând vrea dânsul pe oricine din Guvern. Suntem într-o coaliţie şi vrem să fim trataţi ca parteneri”, a declarat, la RFI, Ionuţ Moşteanu.

Comments

comments

About the Author