ÎnBiserica Ortodoxăluni, 3 martie 2014, începe Postul Mare care precede sărbătoarea ÃŽnvierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care, anul acesta, o vom sărbători duminică, 20 aprilie. Astfel, perioada de postire din postul Sfintelor Paști anul acesta este de luni, 3 martie, pânăsâmbătă, 19 aprilie, inclusiv.
Mai multe informații despre istoricul și semnificațiile Postului Mare în Biserica Ortodoxăaflăm de la Părintele Prof. Dr. Ene Braniște din lucrarea Liturgica Generalăapărutăla Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1993:
Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea, adicăpostul dinaintea ÃŽnvierii Domnului, este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de duratăale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelență. El a fost orânduit de Bisericăpentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau săprimeascăbotezul la Paști și ca un mijloc de pregătire sufleteascăa credincioșilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor și a ÃŽnvierii Domnului; totodatăne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ținut de Mântuitorul înainte de începerea activității Sale mesianice (Luca IV, 1-2) 42, de unde i s-a dat și denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime (ΤεσσαÏαϗοτή).
Îngeneral, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești privesc acest post ca o instituție de origine apostolică. Dar în primele trei secole durata și felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, dupămărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexan-driei ș.a., unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alții douăzile, adicăVineri și Sâmbătăînainte de Paști, alții trei zile, alții o săptămînă, iar alții mai multe zile, chiar pânăla șase săptămâni înainte de Paști; la Ierusalim, în sec. IV se postea opt săptămâni înainte de Paști, pe când în Apus în aceeași vreme se postea numai patruzeci de zile.
ÃŽncepând de pe la sfârșitul secolului al III-lea înainte, postul cel mare a fost împărțit în douăperioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ținea pânăla Duminica Floriilor, având o duratăvariabilă, și Postul Paștilor (postul pascal), care ținea o săptămînă, adicădin Duminica Floriilor pânăla cea a ÃŽnvierii, fiind foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, și anume dupăuniformizarea datei Paștilor, hotărâtăla Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de șapte săptămâni, duratăpe care o are și astăzi, deși deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei și modului postirii au persistat și dupăaceastădată. Dupădisciplina ortodoxă, se lasăsec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză, în grec. = ΚυÏιαϗή της Ï„Ï…Ïινης, adicăDuminica brânzei, în slavo-rusă= Nedelia Sîropustnaia sau proșenoe voskresenie, adicăDuminica iertării) și postim pânăîn seara Sâmbetei din săptămânăPatimilor, inclusiv.
Precum am văzut, ultima dintre cele șapte săptămâni de post deplin, adicăsăptămânădintre Florii și Paști, pe care noi o numim a Sfintelor Patimi, nu era socotităîn postul Păresimilor, ci se socotea aparte, sub denumirea de SĂƒptămânăPaștilor, a «Paștilor» în sensul originar al cuvântului, adicăPaștile Crucii sau al suferinței Domnului.
Denumirea de Păresimi sau Patruzecime (ΤεσσαÏαϗοτή, Quadragesima), care se întâlnește prima oarăîn canonul 5 al Sinodului I ecumenic, era deci perfect justificatăpentru cele șase săptămâni care rămâneau și care constituiau în vechime Postul cel Mare sau al Păresimilor; el se considera încheiat în Vinerea lui Lazăr (Vinerea dinaintea Floriilor), iar Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor erau socotite praznice aparte.
Durata aceasta de 40 de zile a Postului Paștilor se întemeiazăpe o tradiție vechi-testamentară, de atâtea ori atestatăcând e vorba de cercetarea și pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia săspele pământul de păcate, a ținut 40 de zile și 40 de nopți (Facere 7, 11-17); patruzeci de ani au mâncat evreii manăîn pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinței (Deut. 7, 7 și 29, 5-6); Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieșire 34, 28); ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona 3, 4-10); Iisus a postit în munte 40 de zile și 40 de nopți înainte de începerea activității publice (Matei 4, 1-2 și Luca 4, 1-2) ș.a.m.d.
Practica aceasta a fost adoptatăde Bisericăîncădinainte de sec. IV, ca timp de pregătire a catehumenilor pentru botez, adicăpentru re-nașterea sau înnoirea spirituală. Încreștinismul primar postul quadragesimal prepascal era deci de fapt postul catehumenilor; din sec. IV înainte, caracterul catehumenal al quadragesimei cedeazădin ce în ce mai mult celui penitențial; sub influența puternicăa monahismului, întreaga Bisericăcreștinădevine penitentă. Dar sensul inițial al postului rămâne același: urcușul spre eshatologie. Căci toate patruzecimile – atât cele din tradiția universală, cât și cele din tradiția biblicăa Vechiului și a Noului Legământ – nu sunt decât perioade pregătitoare către «un cer nou și un pământ nou», etape active către regenerarea omului și înnoirea universală, anticipatăși chezășuităde învierea lui Hristos, serbatăla Paști.
Postul Paștilor este nu numai cel mai lung și mai important, ci și cel mai aspru dintre cele patru posturi de duratăale Bisericii Ortodoxe.
Însec. IV, de ex., canonul 50 al Sinodului din Laodiceea, osândind obiceiul unora de a întrerupe ajunarea în Joia dinaintea Paștilor, dispune săse ținăpost aspru (mâncare uscată) în toatăPatruzecimea. Cam în aceeași vreme, Constituțiile Apostolice (cartea V, cap. 18) recomandăsăse postească, în săptămâna ultimă, astfel: «Înzilele Paștilor postiți începând din ziua a doua (luni) pânăvineri și sâmbătășase zile, întrebuințând numai pâine și sare și legume și bând apă, iar de vin și de carne abțineți-văîn aceste zile, căci sunt zile de întristare, nu de sărbătoare; iar vineri și sâmbătăsăpostiți, cei cărora le stăîn putință, negustând nimic pânăla cântatul cocoșului din noapte. Iar de nu poate cineva săajuneze în șir aceste douăzile, săpăzeascăcel puțin sâmbăta, căci zice undeva Domnul, vorbind despre Sine: Când se va lua de la ei Mirele vor posti în zilele acelea». Însec. VII, canonul 56 al Sinodului trulan (692) interzice, sub pedeapsa caterisirii și excomunicării, consumarea hranei provenite de la animale (carne, ouă, brânză), în timpul Păresimilor, osândind astfel direct obiceiul armenilor și al apusenilor de a mânca lapte, ouăși brânzăîn sâmbetele și duminicile acestui post. La începutul secolului IX, Can. 48 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului și Regulile Sfântului Teodor Studitul ne lasăsăînțelegem cămonahii, în tot postul Paștilor, nu mâncau decât o singurădatăpe zi (seara), îngăduindu-se numai celor ce lucrau (fizic) săguste puținăpâine și la Ceasul IX din zi.
Îngeneral, deci, în vechime postul Păresimilor era mult mai aspru decât cum se ține azi. Toate zilele erau de ajunare, adicăabținere completăde la orice mâncare și băuturăpânăla. Ceasul IX din zi (spre seară), afarăde sâmbete și duminici, care erau exceptate de la ajunare.
Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se postește astfel: în primele douăzile (luni și marți din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei ce pot sățină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare pânăspre seară, când se poate mânca puținăpâine și bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele douăzile (vinerea și sâmbăta) din SĂƒptămâna Patimilor. Miercuri se ajuneazăpânăseara (odinioarăpânădupăsăvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite), când se mănâncăpâine și legume fierte fărăuntdelemn. Întot restul postului, în primele cinci zile din săptămână(luni-vineri inclusiv) se mănâncăuscat o singurădatăpe zi (seara), iar sâmbăta și duminica de douăori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin. Se dezleagăde asemenea la vin și untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fărăținere (însemnate în calendar cu cruce neagră): Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinții 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea și după-serbarea Buneivestiri (24 și 26 martie), precum și în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar dupăunii și în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) și în Duminica Floriilor se dezleagăși la pește (când însăBunavestire cade în primele patru zile din SĂƒptămâna Patimilor, se dezleagănumai la untdelemn și vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagănumai la vin).
Din cele mai vechi timpuri, postul Păresimilor a fost ținut cu multărigurozitate (de altfel, pânăastăzi, postul acesta este încăcel mai mult respectat în creștinătatea ortodoxă). Precum am văzut, Canonul 69 apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii și cu excomunicarea (afurisirea) pe credincioșii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri și de vineri și pe cel al Păresimilor, neadmițând excepții decât în cazuri de boală.
Pentru a trezi sufletele credincioșilor și a le îndemna la căințăși smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea și 52 trulan, ca în timpul Păresimilor sănu se săvârșeascăLiturghie decât sâmbăta, duminica și sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni pânăvineri inclusiv) săse săvârșeascănumai Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care e mai potrivităpentru acest timp. Totodată, pentru a păstra caracterul sobru al Păresimilor, Biserica a oprit prăznuirea sărbătorilor martirilor în zilele de rând ale Păresimilor, pomenirile acestora urmând a se face numai în sâmbetele și duminicile din acest timp. Sunt oprite, de asemenea, nunțile și serbarea zilelor onomastice în Păresimi, fiindcăacestea se serbeazăîn general cu petreceri și veselie, care nu cadreazăcu atmosfera de smerenie, de sobrietate și pocăință, specificăperioadelor de post. Odinioarăchiar și legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile și spectacolele din acest timp.
Postul propriu-zis al Păresimilor este precedat de cele trei săptămâni introductive de la începutul perioadei Triodului (începând cu Duminica Vameșului și a Fariseului), oare pregătesc treptat și prevestesc postul mai aspru, care începe de la lăsata secului. Ultima dintre acestea face deja trecerea spre postul propriu-zis, pentru căîn cursul ei este îngăduit numai consumul laptelui și al derivatelor lui, lăsându-se mai dinainte sec de carne (în seara duminicii a treia din Triod, adicăDuminica ÃŽnfricoșătoarei Judecăți); de aceea săptămâna aceasta poartădenumirea de SĂƒptămâna brânzei sau săptămâna albă(Ï€Ïονήστιμος sau Ï„Ï…Ïοφάγος εÏδομάς, Sedmița sîrnaia). Toate serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai sobre decât cele din restul anului și îndeamnăla smerenie, întristare și căință. De aceea, postul Păresimilor și întreaga perioadăa Triodului are o importanțăde prim rang nu numai în evlavia monahală, ci și în spiritualitatea sau viața religioasăortodoxăa credincioșilor mireni în general; este timpul în care se spovedesc cei mai mulți credincioși, în vederea împărtășirii din ziua Paștilor, conform poruncii a patra a Bisericii.
Postul Paștilor e ținut și în Biserica Romano-Catolică; el ține 40 de zile, începând nu luni ca la ortodocși, ci în miercurea numităa Cenușii (Dies Ceneris), pentru căîn aceastăzi se practicăla apuseni presărarea cenușii pe creștetul capului (rest din ceremonialul penitenței publice din vechime, moștenit de la evrei). Catolicii dezleagăpostul în duminicile Păresimilor, mâncând de dulce.
sursa Basilica.ro
.gif)
