Imaginile deznădejdii și durerii pe Aeroportul din Timișoara

Posted on ian. 29 2026 - 6:08pm by petre

Sicriele cu grupurile celor şapte suporteri ai PAOK Salonic, morţi în accidentul cumplit de marţi, de lângă Lugoj, transportate în Grecia cu un avion militar.

 

Trupurile neînsufleţite ale celor şapte suporteri ai echipei PAOK Salonic, morţi în accidentul de marţi de lângă Lugoj, sunt transportate, joi, cu un avion militar care a sosit pe Aeroportul Internaţional Timişoara din Grecia.

Clubul PAOK Salonic s-a ocupat de repatrierea trupurilor celor 7 suporteri.

Unul dintre aceştia avea 20 de ani, trei aveau 28 de ani, unul avea 29 de ani, iar alţi doi aveau 30 de ani.

IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, ca oficiato slujbă religioasă în fața salonului oficial din cadrul Aeroportului Timişoara.

Sicriele au fost urcate, după serviciul religios, în avionul militar care a plecat apoi spre aeroportul din Salonic.

Cu câteva ore înainte,  doi dintre cei 3 supraviețuitori din acelaşi accident au fost transferaţi în Grecia cu un avion administerului sănătății elen.

Unul dintre ei a fost internat în spital, pentru continuarea tratamentului, iar celălalt a plecat spre casă.

Al treilea rănit a rămas internat la Spitalul Judeţean Timişoara, unde în cursul nopţii de miercuri spre joi, a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii au constatat că avea un edem la nivelul coloanei cervicale.

sursa foto: Aeroportul Internațional din Timișoara

Comments

comments

About the Author