Dominic Fritz îi dă palma înapoi lui Jador

Posted on apr. 17 2022 - 11:22am by petre
După scandalul anulării concertului de muzică încadrată generic în categoria „manele” de la sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, artistul Jador i-a transmis un mesaj primarului Dominic Fritz în care îl acuză de discriminare și în care îi spune că el, Jador adică,  a făcut o facultate și un master, aluzie probabil la faptul că primarul din Timișoara nu a prezentat public vreo dovadă a studiilor superioare și nici nu trebuie, pentru că în România e democrație și poți ajunge primar cu trei clase și nici atunci nu ești obligat să arăți cuiva vreo diplomă.
În replică, primarul de la Timișoara a transmis la rândul un scurt mesaj:
“Filarmonica Banatul, deşi în subordinea Consiliului Local Timişoara, are personalitate juridică proprie şi directorul este perfect capabil să ia decizii. Din câte am înţeles din presă, domnul (Jador n.n.) a început să vândă bilete pentru un spaţiu pentru care nu avea contract. Poate şi eu îmi doresc să joc fotbal în Arena Naţională, dar asta nu înseamnă că încep să vând bilete pentru un meci de acolo şi să mă plâng de discriminare când acest lucru nu este posibil“, a transmis Dominic Fritz.

Comments

comments

About the Author