Dezastru pe șosea lângă Timișoara – patru mașini distruse și trei oameni răniți

Posted on apr. 11 2024 - 8:33pm by petre

Dezastru pe șosea lângă Timișoara – patru mașini distruse și trei oameni răniți.

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, a condus un autoturism dinspre municipiul Timișoara înspre localitatea Orțișoara, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 66 de ani.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 66 de ani ar fi fost proiectat într-un alt autoturism, condus de către o tânără în vârstă de 18 ani, iar ulterior într-un alt autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani.

În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, respectiv șoferul în vârstă de 66 de ani, o femeie în vârstă de 42 de ani, pasageră în autoturismul condus de către acesta și un bărbat în vârstă de 37 de ani, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

sursa foto: Info trafic Timișoara

Comments

comments

About the Author