Inundațiile au făcut părpăd în Galaţi, unde au căzut precipitaţii de aproape 200 de litri/mp în mai puțin de 24 ore, cele mai afectate fiind localitățile Cudalbi, Cuza-Vodă, Pechea, Slobozia- Conachi, Izvoarele şi Cuca). Cei de la Apele Române anunţă că două baraje piscicole au cedat sâmbătă dimineață, în urma ploilor abundente din ultimele ore. Patru oameni au murit în Galați, luați de viituri.
UPDATE 17:40 – Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, anunţă că peste o sută de militari sunt pregătiţi să intervină pentru salvarea sinistraţilor, dacă va fi nevoie, dar şi pentru limitarea efectelor calamităţilor. Ministrul precizează că „lanţul e decizie este mult mai scurt”, solicitărilor venite din partea autorităţilor locale urmând a li se răspunde fără a mai fi nevoie de avize de la Bucureşti.
UPDATE 17:10 – Premierul Marcel Ciolacu a dispus Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Sociale să elibereze urgent ajutoare pentru persoanele din judeţul Galaţi, afectate de inundaţii, care vor primi apă şi alimente (conserve de carne, legume, pateu, gem, zahăr şi cascaval) pentru o perioadă de 7 zile, 50 de locuinţe modulare, 12 grupuri sanitare, paturi şi lenjerii de pat, saci de dormit şi tot ce este necesar pentru cazarea temporară. În plus, 10 bărci de salvare ale Armatei vor ajunge în scurt timp în Comuna Pechea din judeţul Galaţi.
UPDATE 16:22 – Primăria Galaţi anunţă că pune la dispoziţia sinistraţilor din localităţile grav lovite de inundaţii peste 860 de locuri în spaţii din municipiu. Conforn unui comunicat transmis de reprezentanţii municipalităţii, Primăria Galaţi pune la dispoziţia comunităţilor afectate de inundaţii un număr de 866 de spaţii de cazare în şapte spaţii, respectiv la Căminele studenţeşti (300 de locuri), la Baza Siderurgistul (200 de locuri), la Sala Sporturilor (200 de locuri), la Adăpostul de Noapte al Direcţiei de Asistenţă Socială Galaţi (84 de locuri), la Centrul de sprijin pentru tineri (24 de locuri), la Centrul Dimitrie Ioan Frigator (30 de locuri) şi la Centrul multifuncţional de servicii sociale (28 de locuri).
UPDATE 15:15 – Cele mai mari cantităţi de apă au căzut însă în judeţul Vaslui. Şi aici e prăpăd iar pericolul nu a trecut. Codul roşu a fost extins până la noapte, iar pompierii intervin cu tot ce au în dotare. Trei oameni daţi dispăruţi, au fost găsiţi în viaţă şi o comună din judeţ este complet izolată.
UPDATE 14:40 – Peste 5.000 de gospodării din 12 localităţi din judeţul Galaţi au fost afectate de inundaţii, 252 de persoane fiind evacuate. Patru persoane au decedat. În judeţul Vaslui, mai multe gospodării din 5 localităţi au fost inundate, iar 40 de persoane au fost evacuate.
UPDATE 13:00 – În Corod, o femeie a fost găsită moartă la poarta casei. N-a mai apucat să fugă. A mai murit un bărbat din localitatea Pechea, unul din Drăguşeni. Iar încă o victimă este din Costache Negri. În satul Vameş, câteva persoane aşteaptă salvarea pe capota unei maşini. Nivelul apei a crescut atât de mult şi atât de repede, încât oamenii nu au avut altă soluţie.
UPDATE 12:27- Ministerul Sănătăţii a anunţat că va organiza celulă de criză în urma inundaţiile catastrofale din Galaţi şi Vaslui. Astfel, asistenţa medicală va fi asigurată pentru oamenii din zonele afectate, fiind asigurate dozele de vaccin antitetanic și vaccin hepatitc A.