Coadă uriasă la un magazin Kaufland – ulei și zahăr la prețul de anul trecut

Posted on nov. 24 2022 - 12:58pm by petre

Bucureştenii au luat cu asalt magazinul nou deschis încă de la primele ore ale dimineţii şi au stat la coadă, pentru a prinde alimente ieftine.

S-a întâmplat la magazinul Kaufland din Bulevardul Basarabia, acolo unde un litru de ulei a costat 6,99 lei/litru și un kilogram de zahăr cu 3,99 lei/kg.

La magazinul Kaufland din Bucureşti, litrul de ulei s-a vândut, astfel, la preţul de anul trecut.

 

În prezent, un litru de ulei costă, în funcţie de locul de unde este cumpărat, între 12 şi 15 lei.

Oamenii şi-au luat cărucioarele şi au format o coadă infernală, în aşteptarea deschiderii porţilor.

Majoritatea pensionari, oamenii s-au înghesuit pentru a prinde ofertele la banane, ulei şi zahăr.

Coada s-a întins pe câţiva zeci de metri, până în parcare, iar angajaţii au montat garduri pentru a facilita accesul în supermarket.

sursa: Antena 3

Comments

comments

About the Author