Cetățenii străini care prezintăpericol pentru ordinea publicăpot fi opriți săintre în România

Posted on mart. 13 2014 - 8:30am by petre

Străinii care prezintăun pericol pentru ordinea publicădin România pot fi opriți de autoritățile de frontierăsăintre pe teritoriul țării, se aratăîn OUG 194/2002, care reglementeazăregimul străinilor în România.

La articolul 6 din Ordonanța de Urgențăa Guvernului 194/2002, se menționeazăcondițiile cu privire la intrarea străinilor în România.

Astfel, cetățenii străini sunt obligați prin lege săaibă, printre altele, un document valabil de trecere a frontierei, care este acceptat de statul român, sănu fie incluși în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în țara noastrăsau care au fost declarați indezirabili și sănu prezinte „un pericol pentru apărarea și siguranța națională, ordinea, sănătatea ori morala publică”.

Același act normativ menționeazăla articolul 4, privind obligațiile străinilor aflați pe teritoriul României, căaceștia „nu pot organiza partide politice ori alte organizații sau grupări similare acestora și nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcții și demnitați publice și nu pot iniția, organiza sau participa la manifestații ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranței naționale”.

Înacelași timp, „străinii nu pot finanța partide, organizații, grupări sau manifestații ori întruniri”.

Luni seară, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor uciși în 1854, organizatăla Târgu Mureș, CNS cerând autonomia Å¢inutului Secuiesc, dar și începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. Participanții au ascultat discursuri timp de aproximativ trei ore și jumătate, în fața Monumentului Secuilor Martiri, dupăcare președintele CNS i-a îndemnat pe manifestanți săse deplaseze pe trotuar spre centrul orașului. Participanții au pornit în marș strigând „Hungaria”, „SăpiarăTrianonul” și „Autonomia”.

Întimpul manifestației, mai multe persoane îmbrăcate în tricouri cu însemnele organizației „64 de Comitate” (HVIM), veniți din Ungaria, s-au certat și îmbrâncit cu jandarmii, la un moment dat aruncându-se cu petarde.

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, căcere Guvernului și Parlamentului emiterea unui act normativ prin care săse interzicăprezența membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept „extremist”.

„Cred căe timpul săpunem capăt acțiunilor acestui partid pe teritoriul României, și cer public Guvernului și Parlamentului săse emităact normativ prin care prezența pe teritoriul României a membrilor și liderilor acestui partid săfie interzisă. Este un partid extremist”, a spus Băsescu.

Ministerul de Interne îl poate declara miercuri pe liderul Jobbik drept persoanăindezirabilăpe teritoriul României dacăpreședintele Traian Băsescu, ca șef al Consiliului Suprem de Apărare a Å¢ării, avizeazăprocedura, a declarat premierul Victor Ponta.

El a precizat căministerul a elaborat de marți dimineața documentația în acest sens, dar președintele, având informații despre ce se întâmplăla nivelul Guvernului, a vrut să”fure caimacul”.

Ponta a afirmat anterior căRomânia poate interzice prezența pe teritoriu a unei persoane, iar Guvernul a transmis Președinției un material al Ministerului de Interne privind activitatea liderului Jobbik, președintele Băsescu putând acționa în acest sens dacăi-a „reevaluat” pe acesta și pe Laszlo Tokes.

 

sursa: Mediafax

Comments

comments

About the Author