Cerșetorul român care a emoționat Franța – gestul cae a uimit pe toată lumea

Posted on oct. 16 2020 - 2:03pm by petre

Toată presa franceză, de la Paris Match la publicațiile regionale și locale, a relatat povestea emoționantă a unui om fără adăpost român din hexagon.

Ion-Nelu Gioroiu are 52 de ani și doarme de 4 ani pe străzile din Nisa. Românul câștigase 150 de euro prin vânzarea unei reviste în beneficiul persoanelor fără adăpost. Emoționat de suferința victimelor inundațiilor din Alpes-Maritimes, el și-a donat bănuții, scrie Paris Match.

Jojo cersetor FRanta

Impresionați de gestul lui Ion, cunoscut drept „Jojo”, primăria din Nisa i-a oferit un loc de muncă în serviciul de curățenie din cadrul instituției.

„M-a sunat spunându-mi că vrea să doneze 150 de euro pentru victime. Când am venit să-l văd, am încercat să înțeleg, știu că nu are bani și de aceea vinde revistele, dar a insistat. Mi-a spus că a reușit să pună ceva bani deoparte și că vrea să ajute familiile care au pierdut totul, pentru că știe ce înseamnă să rămâi fără nimic …. a scos două pungi cu monede și a insistat să le luăm ”, scrie asociația Solidarity 06 pe Facebook.

Ion este din Craiova și a fost abandonat la naștere. Bărbatul a locuit într-un orfelinat sub epoca Ceaușescu. Apoi a mers în Italia unde a continuat să lucreze fără hârtii.

Jojo FRanta

Ion a mai lucrat ca grădinar în case particulare, înainte de a-și instala salteaua lângă Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Nisa.

cerșetor român franța Ion-Nelu Gioroiu Jojo.

sursa: Aleph News

Comments

comments

About the Author