Astăzi, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe un bancomat situat pe Calea Șagului din municipiu, persoane necunoscute ar fi aplicat o substanță lipicioasă pe fanta de eliberare a numerarului.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, în continuare efectuându-se verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.