Jumătate de țară intră de la ora 14.00 sub avertizare cod galben de ploi torențiale şi vijelii
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo de fenomene extreme. Astfel, de astăzi, de la ora 14.00, intră în vigoare un cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în jumătate de ţară, până luni dimineaţă. Pentru mâine, specialiştii anunţă noi alerte cod galben de caniculă.
Codul galben de ploi şi vijelii este valabil în intervalul 23 iunie, ora 14 – 24 iunie, ora 08.
În intervalul menționat, în Banat, Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei și local în
Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), grindină, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp.