Atac şocant într-un supermarket din Cluj-Napoca! O tânără aflată la cumpărături a fost înjunghiată, din senin, de un adolescent.
Cei doi nu se cunoşteau, iar după ce a atacat-o pe femeie, individul s-a făcut nevăzut. Vă avertizăm că urmează informaţii cu puternic impact emoţional!
Totul s-a întâmplat aseară, puţin după ora 18.00. Tânăra de 33 de ani îşi făcea cumpărăturile într-un supermarket de la parterul unui bloc din Cluj-Napoca.
Se plimba printre raioane, când, din senin, un adolescent s-a năpustit asupra ei şi a lovit-o cu un cuţit în zona cefei. În timp ce femeia se prăbuşea la pământ, agresorul a rupt-o la fugă.
Alex Prunean, reporter Observator: Imediat după incident, magazinul a fost evacuat şi închis. De asemenea, zona a fost izolată pentru ca nicio probă să nu fie compromisă.
Angajaţii magazinului au sunat la 112 şi au stat lângă femeia rănită până când a venit ambulanţa. Tânăra a mers până la Salvare pe picioarele ei.
Alex Prunean, reporter Observator: Femeia a ajuns la spital conştientă, dar mai apoi starea i s-a înrăutăţit, iar medicii au fost nevoiţi să o intubeze. În cursul nopţii a fost şi supusă unei intervenţii chirurgicale.
Femeia înjunghiată e în continuare la Terapie Intensivă, intubată dar în stare stabilă
Alexandra Luca, IPJ Cluj: În baza semnalmentelor furnizate, poliţiştii au identificat la scurt timp persoana în cauză, fiind vorba de un tânăr în vârstă de 17 ani.
Adolescentul a fost dus direct la sediul poliţiei, unde a fost audiat toată noaptea. Este cercetat pentru tentativă de omor. Băiatul era cunoscut cu probleme psihice aşa că a fost internat într-o clinică de specialitate, pentru a fi supus unei expertize psihiatrice. Nu o cunoştea pe femeia pe care a atacat-o.
sursa: Observator TV