Aeroportului International din Timişoara are un nou director, a decis Consiliul de Administraţie al societății.
Daniel Stamatovici a ocupat funcţia de director comercial și la Aeroportul din Timișoara și deține o licență de controlor trafic aerian dirijare sol, up-gradată in 2005 la
licență de instructor control trafic aerian dirijare sol
.
Stamatovici îl schimbă în funcţie pe Dorel Gradinaru, omul adus la aeroport de fostul ministru de interne Vela și căruia actualul ministru al transporturilor, Sorin Grindeanu i-a solicitat demisia.
Potrivit deciziei Consiliului de Administrației, „Stamatovici Daniel Oliver este desemnat în funcția de director general provizoriu pentru o perioadă de 4 luni, începând cu data de 06.01.2022 până în data de 5.05.2022, dar nu mai târziu de data finalizării procedurii de selecție (…)”.
Potrivit CV-ului său, Daniel Stamatovici este timişorean şi a absolvit, în anul 1995 Academia Română de Aviaţie din Bucureşti, iar în 2004 Relaţii Publice şi Limbi Străine – Universitatea Babeş – Bolyai.
Din anul 2012 lucrează la Aeroportul Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, iar cel mai recent post este cel de director comercial și tarife.




