În această seară, în jurul orei 18.37, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că pe raza localității Topleț, un pieton a fi fost lovit de tren.
Din primele verificări efectuate, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin-Postul de Poliție Transporturi Feroviare Băile Herculane au stabilit că în timp ce un bărbat în vârstă de 65 ani din Topleț ar fi traversat, calea ferată, prin loc nepermis, ar fi fost lovit de trenul aflat în mișcare.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Mecanicul de locomotivă a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.




