Ciclonul Boris, care a răvăşit Europa, a ajuns şi la noi în această seară.
Aproape toată ţara este sub avertizare de cod galben sau portocaliu. Va ploua în câteva ore cât pentru o lună întreagă motiv pentru care autorităţile au intrat deja în alertă din cauza riscului de inundaţii.
Şi temeperaturile scad cu 10-15 grade.
Ciclonul Boris aduce un val de frig, ploi torenţiale şi chiar ninsori la munte.
Estul ţării este sub cod portocaliu de furtuni.
Va ploua în câteva ore cât pentru o lună
În 24 de ore, vom trece de la vară la toamnă târzie. Dacă astăzi au fost 28 de grade în nordul, centrul sau vestul ţării, mâine vor fi doar 14 sau 15. Doar în sud diferenţa va fi mai mică. Schimbările de temperatură sunt ca un şoc pentru organism.
„Întotdeauan în a doua jumătate a toamnei vin mai mulţi pacienţi, încep fel de fel de viroze. În fiecare an avem mai multe cazuri de infecţii acute care majoritatea sunt virale”, a declarat Rodica Tănăsescu, medic de familie, citată de Observator News.
Ciclonul Boris a traversat Europa de la Vest la Est. În munţii Austriei, peisajul este complet alb, iar stratul de zăpadă deja se apropie de 50 de centimetri.
Şi în Italia a venit iarna peste noapte. În Pasul Sella, un autocar a rămas blocat în mijlocul drumului şi a fost nevoie de intervenţia unui plug de zăpadă pentru a curăţa drumul ca să înainteze. Chiar dacă s-a format coadă, şoferii au admirat peisajul.
„Este superb, există puţin disconfort, dar este minunat, fantastic. Cine s-ar fi aşteptat?”, spune un turist.
Şi turiştii din Pasul Gardena au fost luaţi prin surprindere de zăpadă. „Este o ninsoare la care nu ne-am aşteptat! Am ieşit în haine de vară. a fost subit, dar foarte frumos, pentru că noi venim de la mare şi nu ne aşteptam. Cel mai fericit este câinele care s-a jucat şi s-a distrat în zăpadă. Este prima dată când vede zăpadă”, spun turiștii.
Din cauza ploilor, autorităţile din Cehia şi Polonia se aşteaptă la cele mai puternice inundaţii din ultimele decenii. Este deja cod roşu de ploi în mai multe ţări. Furtunile vor lovi şi Italia și Grecia.
sursa: Observator News