Traian Băsescu a primit o nouăadeverințăcănu a fost lucrător sau colaborator al Securității

Posted on feb. 13 2014 - 3:59pm by petre

Consiliul Național pentru Studierea Arhivei Securității (CNSAS) a emis o nouăadeverințăpotrivit căreia Traian Băsescu nu a fost lucrător sau colaborator al fostei Securități, dupăconsultarea unor note atribuite acestuia privind activitatea sa ca reprezentant al companiei Navrom.

Adeverința a fost publicatăpe site joi, fiind emisăde CNSAS în 22 octombrie 2013.

Verificarea președintelui Traian Băsescu a fost făcutăîn urma unei cereri din 5 decembrie 2012 a cotidianului Ring, se aratăîn conținutul documentului.

falca basescu

CNSAS a mai emis în 2002, 2004 și 2006 decizii potrivit cărora Traian Băsescu nu a fost agent sau colaborator al Securității ca poliție politică, decizia din 2006 fiind menținutăși în 2009, ca urmare a verificărilor făcute cu ocazia alegerilor prezidențiale.

Încadrul ultimei verificări, în urma căreia a fost eliberatăadeverința din 22 octombrie 2013, au fost identificate noi documente în douădosare care nu mai fuseserăprocesate.

Astfel, într-un dosar de 86 de file, al cărui titular este W.R., a fost găsită, la filele 2 – 4, o notăolografă, înregistratăla data de 6 iulie 1988 și atribuităde ofițerul care a înregistrat-o lui Traian B. Totodată, nota este atribuităprin coroborare reprezentantului Navrom în Belgia și Olanda. Încuprinsul notei sunt consemnate tratativele duse în cursul lunii mai 1988 de reprezentantul Navrom cu firma G.

Încelălalt dosar, de 26 de volume, ce conține documente privind supravegherea informativăa întreprinderilor românești și străine care desfășurau activități de import-export în Portul Constanța, în volumul 21, la filele 334 – 335, a fost identificatăo altănotăinformativă, dactilografiată, înregistratăpe numele „Traian”, la data de 25 septembrie 1989. Încuprinsul acesteia, se explicăacțiunile întreprinse pe piața de navlosire în cursul anului 1989.

„Documentele citate în cuprinsul prezentei adeverințe se referăla aspecte economice și comerciale specifice postului ocupat la Narom, și nu fac referire la activități sau atitudini «potrivnice regimului totalitar comunist». De asemenea, din conținutul documentelor citate, nu rezultăcăpersoana verificatăar fi vizat «îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului»”, se aratăîn adeverință.

Astfel, lui Traian Băsescu nu i se poate atribui nici calitatea de colaborator, nici cea de lucrător al Securității, potrivit OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, conform documentului citat.

Lucrător al Securității este „orice persoanăcare, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioadă1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”, potrivit ordonanței.

Colaborator al Securității este „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, conform aceluiași act normativ.

Comments

comments

About the Author