Tot mai mulți români, mai ales din zonele de vest și sud-vest ale țării, încep să descopere oferta turistică atractivă a vecinilor sârbi.
Acest lucru se datorează, într-o covârșitoare măsură, strategiei inteligente a statului sârb care, prin intermediul organizațiilor turistice locale și regionale, promovează activ turismul de incoming direct în România, acolo de unde are nevoie de turiști, și nu în Serbia.
Ca exemplu, acțiunile de la Timișoara ale organizațiilor turistice din Serbia, în colaborare cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timișoara, cu Uniunea Sârbilor din România și cu Restaurantul Lloyd, care a devenit, grație activității de promotor al relațiilor româno-sârbe derulată de managerul Iavor Radovancovici, locația preferată pentru promovarea destinațiilor de turism ale țării vecine, și-au dovedit eficiența de fiecare dată.
Poate părea ciudat pentru așa zisele organizații de promovare a turismului din România, care s-au specializat în tocarea banului public fără efect, dar polica sârbilor chiar funcționează. Cu bani puțin, promovează eficient.
Adică oamenii nu promovează Novi Sadul la Novi Sad, Belgradul la Belgrad, sau Kopaonikul la Kopaonik. Sârbii promovează Serbia în România, Ungaria, ș.a.m.d.
Nu știm cum stau lucrurile cu alte țări, dar în ceea ce privește turiștii români care vizitează Serbia, numărul acestora este în continuă creștere, o creștere masivă chiar, și asta o spun cifrele oficiale ale intrărilor românilor în Serbia și nopțile de cazare înregistrate oficial de statul vecin.
Una dintre destinațiile preferate de români în Serbia se găsește la doar două ore de mers cu mașina din Timișoara, pe malul Dunării, o stațiune și o zonă supranumite ”Litoralul Serbiei”, zona Veliko Gradiște – Lacul de Argint.
O zonă unde, în orice zi a anului ai merge, este imposibil să nu găsești mașini sau autocare cu numere de România, în special de Timiș, Caraș, Arad.
Faptul că românii vizitează în număr tot mai mare zona se datorează, firește, promovării despre care aminteam mai sus, pe deoparte, dar și frumuseții naturale, infrastructurii turistice și calității serviciilor, care fac ca orice vizită acolo să fie una reușită și atractivă.
De 1 august, de Sărbătoarea Sfântului Ilie pe stil vechi, la Veliko Gradiște e mare sărbătoare, ziua orașului, prilej de târg tradițional balcanic, purcei care se perpelesc pe jar, specialități din pește și muzică de petrecere, românii fiind așteptați atât la Lacurile de Argint, la Veliko Gradiște la cetățile Ram-ului și Golubac-ului.
Veliko Gradiște
Situată la 137 de kilometri de Timișoara și la doar 114 kilometri de Belgrad la poalele Carpaților, acolo unde râul Pek se varsă în Dunărea albastră, se află pitoreasca localitate Veliko Grădişte care este, mai presus de toate, un orăşel cochet tradiţional, cu străzi largi și o multitudine de grădini cu flori, peluze veșnic verzi și terase frumos aranjate.
Malul Dunării, Bazarul vechi, stațiunea turistică Lacul de Argint cu pădurile de salcâm alb constituie, cum spun cei din Veliko Grădişte, o sărbătoare pentru ochi, un balsam pentru suflet și o fabrică de sănătate.
În lungime de 14 km lungime, Lacul de Argint, unul dintre cele mai mari lacuri din Serbia, și-a luat numele de la licărirea argintie a reflexiilor apei pure filtrate de solul nisipos.
Zona Veliko Grădişte și Silver Lake oferă vizitatorilor multiple posibilități de vizitare și agrement, plaje dotate la standarde moderne pentru sporturi nautice și acvatice, resorturi cu tot confortul, hoteluri și pensiuni, restaurante și baruri, terenuri de golf și de tenis, aquapark, camping și multe altele.
Tot aici se găsește cel mai mare campus sportiv de pregătire pentru baschetul profesionist, simbol al sportului cel mai popular în Serbia.
Zona este și un loc de pornire în plimbări cu barca și croaziere pe lac și pe Dunăre, cicloturism sau simple drumeții. De aici se poate pleca spre cetatea medievală Ram din apropiere, spre mănăstirile ortodoxe cu o istorie impresionantă, precum și într-o incursiune de pescuit sportiv. Ca un fapt divers, aici a fost realizată cea mai mare captură de crap, de 45 de kg, eveniment consemnat în cartea recordurilor.
Pentru a ajunge la Veliko Gradiște de la Timișoara, trebuie să vă îndreptați spre Moravița, treceți granița spre Vârșeț apoi urmați drumul 18 în direcția Bela Crvka (Biserica Albă) până șa Crvena Crvka unde intrați la dreapta în direcția Banatska Palanka (Palanca Bănățeană).
La Banatska Palanka veți ajunge în punctul în care Canalul Dunăre-Tisa-Dunăre se varsă în Dunăre. Acolo veți urca cu mașina pe bac (skela) care vă trece Dunărea pânp la cetatea milenară a Ram-ului.
Programul bacului este următorul, în luna mai:
Plecări de la Banatska Palanka spre Ram: ora Serbiei 7.30 – 10.30 – 13.30 – 16.30 – 19.30
Plecări de la Ram spre Banatska Palanka: ora Serbiei 7.00 – 10.00 – 13.00 – 16.00 – 19.00
De la ram vă îndreptați în direcția Veliko Gradiște și ajungeți în câteva minute în mirificul peisaj al stațiunii Lacul de Argint – Srbeno Jezero.