A intrat cu bolidul în vitrina unui supermarket în Timiș

Posted on dec. 22 2025 - 1:31pm by petre

La data de 22 decembrie, în jurul orei 00:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui incident rutier în municipiul Lugoj.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că un tânăr de 20 de ani a condus un autoturism în parcarea unei societăți comerciale situate pe strada Timișorii, iar la un moment dat a pătruns cu autoturismul în interiorul societății, fiind provocate doar pagube materiale.

În urma celor constatate, s-a stabilit că acesta a manifestat un comportament agresiv în trafic, constând în întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor, precum și pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.835 de lei, fiindu-i totodată reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.

Comments

comments

About the Author