Elevii timișoreni, laureați la campionatul mondial de robotică din SUA, primiți ca niște eroi acasă la Timișoara.
Echipele româneşti participante la Campionatul mondial de Robotică FIRST Championship 2025, cea mai prestigioasă competiţie de profil pentru liceeni, desfăşurat în Houston, SUA, au câștigat mai multe premii, patru dintre ele clasându-se pe locul 1 pentru un premiu de divizie, iar una ocupând locul 3 la nivel global.
„La campionat au participat 256 de echipe din peste 30 de ţări, dar toate echipele din România s-au clasat în TOP 10 în diviziile lor şi au venit acasă cu premii!”, a anunțat Ministerul Educației, pe Facebook.
”România, pe podiumul mondial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025! În perioada 16–19 aprilie 2025, în plin weekend de Paşte, echipele româneşti au scris istorie la Houston, SUA, în cea mai prestigioasă competiţie de robotică pentru liceeni – FIRST Championship”, arată Ministerul Educaţiei, în postare.
Rezultatele remarcabile obținute de liceenii români:
CSH Timişoara & Eastern Foxes Ploieşti – alianţă de excepţie, locul 3 la nivel global
TehnoZ Piteşti & Alphatronic Cluj-Napoca – locurile 1 şi 2 în divizia lor, plus record mondial de scor într-un meci oficial
Heart of RoBots Buzău – locul 6 în divizie şi Căpitan de Alianţă.
”Felicitări elevilor, mentorilor şi organizaţiei Naţie prin Educaţie, care din 2016 dezvoltă acest program naţional în liceele din România, inclus în calendarele competiţionale aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, adaugă reprezentanţii MEdN.